Antena 3 CNN Economic Au crescut iar pensiile magistraților! Suma uriașă pe care aceștia o încasează acum în fiecare lună! Ce pensie are și un grefier

Au crescut iar pensiile magistraților! Suma uriașă pe care aceștia o încasează acum în fiecare lună! Ce pensie are și un grefier

Scandalul pensiilor speciale este o poveste fără sfârșit și probabil că nu va exista o revenire la normalitate prea curând. Un raport al Casei Naționale de Pensii arată că în luna iunie, magistrații au primit și mai mulți bani decât până acum.

Au crescut iar pensiile magistraților! Suma uriașă pe care aceștia o încasează acum în fiecare lună! Ce pensie are și un grefier
Sursa foto: Pixabay
29 Iun 2020   •   22:17

Pensia medie specială a unui magistrat a ajuns astfel la 19.221 de lei, după ce a fost majorată cu încă 182 de lei. Și grefierii au primit bani în plus, cu 24 de lei mai mult decât în luna precedentă, ajungând astfel la o sumă (medie) de 4703 lei.

Pensiile românilor de rând au crescut cu doar 4 lei. Reamintim că în sistemul actual de pensii 3,27 milioane de români au pensii sub 1500 de lei. Cel mai grav este că aproape 2 milioane, le au chiar sub 1000 de lei.

Legea este construită astfel încât să-i favorizeze tot pe cei care au pensii uriașe. Aceasta ar putea fi schimbată, însă niciun partid nu pare să dorească acest lucru cu adevărat.

De ce au crescut pensiile astfel?

Potrivit Ministerului Muncii, la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei. Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Începând cu anul 2013, indicatorii utilizați la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor, sunt cei definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică. În situaţia în care unul dintre indicatorii are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă. În situaţia în care indicatorii au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie.

Începând cu anul 2021, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 45% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a salariului mediu brut, luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensie, se reduce gradual cu câte 5% în fiecare an. Începând cu anul 2030, valoarea punctulu

 

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close