Antena 3 CNN Economic Bătrânele centrale pe cărbune și gaz ale Europei se transformă în centre de date AI. Amazon și Microsoft se bat pe ele

Bătrânele centrale pe cărbune și gaz ale Europei se transformă în centre de date AI. Amazon și Microsoft se bat pe ele

A.D.
2 minute de citit Publicat la 23:34 05 Aug 2025 Modificat la 23:34 05 Aug 2025
o centrala cu furnale din care iese fum
Microsoft și Amazon, caută să le reutilizeze ca centre de date, având deja acces la energie și apă. Foto: Profimedia Images

Unele centrale vechi electrice pe bază de cărbune și gaze din Europa așteaptă cu nerăbdare un viitor hi-tech, în condițiile în care marii jucători, cum ar fi Microsoft și Amazon, caută să le reutilizeze ca centre de date, având deja acces la energie și apă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Companii cum ar fi Engie (Franța), RWE (Germania) și Enel (Italia) caută să beneficieze de pe urma majorării cererii de energie determinată de inteligența artificială (AI) prin convertirea vechilor centrale în centre de date și asigurarea unor contracte lucrative pe termen lung de aprovizionare cu electricitate a operatorilor lor.

Opțiunea centrelor de date oferă companiilor de utilități un mod de a compensa costurile ridicate determinate de închiderea centralelor vechi și potențial pentru a dezvolta energia regenerabilă în viitor.

Companiile tehnologice văd aceste centrale ca un mod rapid de a-și asigura conectarea la rețeaua electrică și facilități de răcire a apei, două dificultăți majore pentru industria AI.

'Există toate piesele care se îmbină ...infrastructura legată de rețeaua de apă și instalații de recuperare a căldurii', a afirmat Bobby Hollis, vicepreședinte pentru energie la Microsoft.

Lindsay McQuade, director pentru pentru energie în regiunea EMEA în cadrul Amazon, a anunțat că se așteaptă permisiunea ca centrele de date să se mute mai repede în vechile centrale, unde există deja infrastructură funcțională.

Companiile de utilități pot fie să închirieze terenul, fie să construiască și să opereze singure centrele de date, asigurându-și contracte pe termen lung cu firmele din domeniul tehnologiei, a spus el.

Tranzacțiile oferă mai mult decât vânzarea unui teren neutilizat, ele includ oportunități de venituri ridicate, stabile. 'Este mai mult decât o relație pe termen lung, este o relație de afaceri durabilă, care îți dă posibilitatea să-ți reduci riscurile și să-ți asiguri investițiile în infrastructură', a explicat Simon Stanton, director în cadrul RWE.

Cele mai multe dintre cele 153 centrale pe huilă și lignit din UE și Marea Britanie ar urma să se închidă până în 2038 pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, alăturându-se celor 190 unități închise din 2005, pe baza datelor ONG-ului Beyond Fossil Fuels.

Rezultatele obținute cu centrele de date pot fi convingătoare pentru companiile de utilități, care pot negocia contracte pe termen lung pentru aprovizionarea cu electricitate, pentru a-și asigura investițiile viitoare în regenerabile.

Companiile tehnologice sunt dispuse să plătească o primă de până la 20 de euro/MWh pentru electricitate cu emisii reduse, susține Gregory LeBourg, director de programe de mediu la operatorul francez de centre de date OVH.

Engie vrea să dubleze capacitatea instalată de energie regenerabilă până în 2030, de la nivelul actual de 46 GW. Grupul a identificat 40 de unități pe plan global pe care le prezintă dezvoltatorilor de centre de date, inclusiv centrale pe cărbune și gaze care ar putea fi convertite, a afirmat Sebastien Arbola, care conduce divizia de centre de date a grupului.

Una este centrala pe cărbune din Hazelwood, Australia, care a fost închisă în 2017. Sebastien Arbola a refuzat să dea detalii despre alte unități, spunând că majoritatea sunt în Europa.

Alte companii de utilități, inclusiv EDP, EDF și Enel, iau în considerare transformarea vechilor centrale în centre de date.

Capacitatea centrelor de date din Europa este mult mai scăzută decât în SUA și Asia, pe fondul dificultăților de conectare la rețea și al acordării mai lente a permiselor, arată un studiu al Synergy Research Group. Operatorii centrelor de date pot alege să cumpere energia regenerabilă de care au nevoie de la companiile de utilități sub forma unor contracte pe termen lung sau să o achiziționeze de pe piața de energie.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close