Antena 3 CNN Economic Biz News Banca Mondială a revizuit în uşoară scădere prognoza de creştere economică a României, la 2,7

Banca Mondială a revizuit în uşoară scădere prognoza de creştere economică a României, la 2,7

Banca Mondială a revizuit în uşoară scădere prognoza de creştere economică a României, la 2,7
09 Oct 2014   •   15:03

Banca Mondială estimează o creştere economică în România de 2,7% în acest an, în urcare faţă de prognoza din aprilie, dar uşor sub avansul de 2,8% anticipat în iunie, potrivit datelor revizuite pentru Europa şi Asia Centrală.
   
Fondul Monetar Internaţional a revizuit, de asemenea, estimarea privind creşterea PIB-ului României la 2,4% în acest an, faţă de o creştere de 2,8% prognozată în iunie. La fel ca şi în cazul BM, FMI avea în aprilie o prognoză de creştere economică mai mică, de 2,2%, dar în cadrul negocierilor cu autorităţile române folosea un interval de 2,2-2,5%.
   
Pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, BM anticipează o creştere economică modestă, de numai 1,8% în acest an şi de 2,1% anul viitor, mult sub estimările din iunie, de 2,5%, respectiv 3,7%.

"Regiunea se confruntă cu provocări majore, iar perspectivele de creştere economică sunt incerte. Tensiunile din Ucraina au avut un efect clar negativ asupra economiei ţării. Dar multe dintre probleme structurale din regiune existau şi înaintea crizei şi trebuie să fie rezolvate de urgenţă", a declarat Laura Tuck, vicepreşedintele BM pentru Europa emergentă şi Asia Centrală.
   
BM prognozează o scădere economică de 8% în Ucraina anul acesta, ca urmare a crizei prin care trece ţara de la începutul anului,  faţă de o contracţie de 5% estimată anterior. Pentru anul viitor, banca anticipează o scădere a PIB de 1%.
   
Economia Rusiei, care a anexat în martie regiunea ucraineană Crimeea, va avea o evoluţie slabă, dar mai bună decât cea a Ucrainei, cu un avans al PIB de 0,5% în acest an.
   
"Creşterea economică în regiune rămâne sub cea din celelalte părţi ale lumii. Pe viitor, autorităţile ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea guvernanţei şi a climatului investiţional, consolidarea competitivităţii, asigurarea stabilităţii sectorului financiar şi menţinerea unui cadru macroeconomic stabil", a spus Hans Timmer, economist-şef al BM pentru Europa emergentă şi Asia Centrală.
   
Ţările din Comunitatea Statelor Independente (CIS) s-au confruntat cu dificultăţi sporite ca urmare a crizei din Ucraina şi a stagnării economice din Rusia, dar economiile învecinate nu au fost afectate puternic până în prezent, potrivit BM.
   

×
Subiecte în articol: banca mondiala INS FMI
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close