Antena 3 CNN Economic Biz News Creşterea TVA în UE: România, fruntaşă la nivelul de majorare

Creşterea TVA în UE: România, fruntaşă la nivelul de majorare

Creşterea TVA în UE: România, fruntaşă la nivelul de majorare
30 Iun 2010   •   13:42

Criza financiară continuă să-şi arate colţii în întreaga Uniune Europeană, ale cărei state membre au fost nevoite să recurgă la mărirea TVA. România se află în fruntea clasamentului, atât la nivelul de majorare a taxei, dar şi a timpului în care măsura a fost luată.

Majorarea aplicată de Guvernul Boc, arată Jurnalul.ro, reprezintă cea mai mare creştere a TVA din ultimul an în Europa. Mai multe state au recurs  în 2010 la majorarea TVA, însă ajustările au fost făcute în mai multe etape.

Grecia, ţară care se află în pragul colapsului financiar, a crescut TVA cu patru procente, în două etape. Într-o primă etapă, creşterea a fost de la 19% la 21%, iar a doua până la 23%. Noua TVA se va pune în aplicare începând cu 1 iulie.

Spania îşi va modifica şi ea TVA tot de la 1 iulie. Taxa va fi mărită cu două procente şi va ajunge la 18%.

Finlanda şi Por­tugalia au crescut anul acesta TVA cu un procent, ajungând la 23% în Finlanda şi 21% în Portugalia. Autorităţile din Marea Britanie au mărit, la rândul lor, TVA, de la 17,5% la 20%, însă no­ua valoare va intra în vigoare în 2011.

Ungaria este singurul stat în care TVA a fost mărit cu 5 procente, la fel ca în România. Guvernul maghiar a majorat în 2009 TVA de la 20% la 25%, cel mai mare procentaj de pe continentul european.

Foto: plenkall.com

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: România UE TVA
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close