Antena 3 CNN Economic Biz News Delegaţia FMI se întâlneşte cu preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni

Delegaţia FMI se întâlneşte cu preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni

Delegaţia FMI se întâlneşte cu preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni
Sursa foto: fmi
25 Ian 2010   •   13:10

Delegaţia FMI se va întâlni în scurt timp cu preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni. Anunţul a fost făcut chiar de şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. În martie anul trecut, România a încheiat un acord cu FMI şi Comisia Europeană de acordare a unui împrumut de 19,5 miliarde euro.

Condiţia impusă de FMI pentru acordarea celei de-a treia tranşe din împrumutul contractat de România a fost îndeplinită, reprezentanţii Fondului cerându-le guvernanţilor de la Bucureşti să adopte bugetul de stat până pe 16 ianuarie.

"Plănuim o nouă misiune de evaluare în ianuarie şi dacă bugetul e aprobat şi evaluarea este finalizată, ne vom mişca cât putem de repede", spunea, în decembrie, şeful misiunii de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.
Potrivit calendarului actual, tranşa a patra ar urma să ajungă în România în luna martie.

Întrebat dacă este posibil ca tranşele a tranşele a treia şi a patra să fie eliberate simultan, Franks nu a exclus această posibilitate.
"Va trebui să discutăm cu boardul FMI. Nu este o certitidine, este o posibilitate", a spus el,la finalul unor discuţii cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi alţi oficiali ai ministerului.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FMI cotroceni
Parteneri
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
x close