Antena 3 CNN Economic Biz News "Dialogul a mers bine, dar avem opinii diferite. Fondul vrea LICHIDARE, eu văd o reorganizare". Cum se va schimba România

"Dialogul a mers bine, dar avem opinii diferite. Fondul vrea LICHIDARE, eu văd o reorganizare". Cum se va schimba România

"Dialogul a mers bine, dar avem opinii diferite. Fondul vrea LICHIDARE, eu văd o reorganizare". Cum se va schimba România
de O.P.    |    24 Ian 2013   •   06:30
Privatizarea şi listarea companiilor din portofoliul Ministerului Economiei trebuie realizate până la sfârşitul lunii aprilie.Decizia a fost luată de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, în urma discuţiilor cu misiunea FMI, experţii Comisiei Europene şi cei ai Băncii Mondiale.

Principalele obiective sunt listarea la bursă a companiei Transgaz, soluţionarea situaţiei de la Oltchim şi stabilirea strategiei pentru privatizarea CFR.

VARUJAN VOSGANIAN - ministrul Economie: "Negocierile cu FMI-ul  in ceea ce priveste dialogul au mers bine. În sensul ca am convenit asupra unor formule în unele chestiuni cum este cea a Oltchimului, Fondul Monetar este mai pesimist decat noi, in altele cum sunt anumite listari este mai grabit decat noi.Listarea companiei Transgaz, de fapt a doua listare, prima a fost pana la 30 aprilie si solutionarea chestiunii Oltchim pe care pe care Fondul o vede catre lichidare, iar eu o vad catre reorganizare".

 

×
Subiecte în articol: FMI privatizare Oltchim
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close