Antena 3 CNN Economic Biz News Joseph Stiglitz, laureat Nobel: Revenirea economiei mondiale este o iluzie

Joseph Stiglitz, laureat Nobel: Revenirea economiei mondiale este o iluzie

Joseph Stiglitz, laureat Nobel: Revenirea economiei mondiale este o iluzie
Sursa foto: Joseph Stiglitz
27 Aug 2009   •   17:46

Timidele semne de îmbunătăţire a mecanismului economic nu sunt decât o iluzie, este de părere deţinătorul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz, care crede că vom putea vorbi de sfârşitul crizei abia peste 4 ani, anunţă Capital.
"Economia mondială rămâne în continuare slabă", spune Stiglitz, fostul consilier economic de la Casa Albă.
Potrivit acestuia, revenirea pe creştere a unor economii precum Germania sau Japonia nu înseamnă şi o însănătoşire a economiei mondiale.
Profesorul Stiglitz crede că termenul de recesiune nu este legat neapărat de reducerea Produsului Intern Brut.
"Pentru foarte mulţi oameni, recesiune înseamnă o rată de şomaj ridicată şi incapacitatea de a găsi un loc de muncă. Pentru companii, recesiune înseamnă când ai supra-capacitate şi nu ai cui să vinzi", spune Stiglitz.
Marile voci din economie nu cred în sfârşitul apropiat al crizei. Printre ele, şi marele analist economic Nouriel Roubini, care spune că e posibil ca economia mondială să cunoască o recesiune în formă de W.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: recesiune
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close