Antena 3 CNN Economic Biz News Jumătate din locuitorii Turciei au datorii la bancă

Jumătate din locuitorii Turciei au datorii la bancă

Jumătate din locuitorii Turciei au datorii la bancă
03 Ian 2011   •   14:32

Camera de Comerţ de la Ankara (ATO) a anunţat sâmbătă că peste jumătate din populaţia Turciei are datorii la bancă, după ce instituţiile bancare au mărit numărul de împrumuturi acordate şi au înlesnit condiţiile de acordare a creditelor.

Numărul cetăţenilor turci care au credite la bancă a crescut la 40.980.000 la sfârşitul lunii septembrie 2010, iar suma totală datorată băncilor a ajuns la 475 de miliarde de lire turceşti (aproximativ 306 miliarde de dolari), conform unui comunicat remis de ATO şi citat de Cumhuriyet.

Locuitorii din Istanbul s-au împrumutat cel mai mult, 41% din credite fiind acordate aici. Conform ATO, un cetăţean turc din Istanbul datorează băncilor 14.962 de lire turceşti, aproximativ 9,652 dolari.


×
Subiecte în articol: turcia credite bancare
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close