Antena 3 CNN Economic Biz News Manageri: Vârful crizei nu a fost atins. O nouă recesiune este posibilă în România

Manageri: Vârful crizei nu a fost atins. O nouă recesiune este posibilă în România

Manageri: Vârful crizei nu a fost atins. O nouă recesiune este posibilă în România
Sursa foto: Foto: electionsmeter.com
25 Iul 2012   •   13:21

Majoritatea managerilor români estimează că vârful crizei nu a fost atins, iar mai mult de 50% văd posibilă o nouă recesiune în România, informează Mediafax. Potrivit consultanţilor de la Roland Berger, cel mai mare risc este considerat cursul de schimb, în contextul devalorizării semnificative a monedei naţionale din ultimul timp.
   
Concluziile reies din cel mai recent studiu Roland Berger Strategy Consultants care reflectă modul în care managerii percep criza datoriilor suverane şi efectele acesteia asupra accesului la finanţare şi economiei reale. Rezultatele studiului din România, realizat în zece ţări din Europa, sunt prezentate comparativ cu cele din Germania.
   
Astfel, dacă managerii germani tind să fie mai optimişti, cei români se aşteaptă la un impact major al crizei datoriilor publice asupra economiei noastre. Un procentaj de 80% dintre managerii români intervievaţi estimează că vârful crizei încă nu a fost atins.
   
În acelaşi timp, aşteptările privind economia românească rămân moderate, majoritatea estimând o creştere PIB de 1%-2% în 2013 - nivel mai scăzut decât în Germania.
   
În medie, managerii români tind să fie mai preocupaţi de impactul crizei datoriilor publice asupra economiei româneşti şi asupra companiilor lor, o majoritate clară a respondenţilor români (54) văd posibilă, şi chiar probabilă, o nouă recesiune în Romania. Prin comparatie, 70% dintre managerii germani nu percep un astfel de risc.
   
Se prevede aşadar o înrăutăţire a situaţiei actuale şi o reducere a activităţii economice, mai ales în ceea ce priveste restrângerea creditării şi reducerea exporturilor intra-europene. În România în mod special, teama creşterii şomajului este mare.
   
În ciuda valului general de incertitudine însă, peste 60% dintre cei chestionati în ambele ţări aşteaptă creşteri de peste 10% pentru propriile companii, mult mai mult aşadar decât pentru cele două economii în întregul lor.
   
Analizând sectoarele de activitate, serviciile financiare sunt cele mai afectate de criza datoriilor publice atât în România cât şi în Germania. În România însă, sectorul construcţiilor, precum şi retailul, bunurile de consum şi industria auto par să fie considerabil mai afectate. Energia şi utilităţile, sectorul farmaceutic şi media par să fie cele mai stabile în faţa crizei.
   
De asemenea, spre deosebire de managerii germani, majoritatea celor români consideră că Grecia va părăsi zona euro, însă nu există o teamă generalizată de destrămare a monedei unice.
   
Când vine vorba de finanaţare, deşi atât managerii români cât şi cei germani fac faţă aceloraşi provocări, perspectiva din România este totuşi mai sumbră decât în Germania.
   
Studiul a fost efectuat în perioada martie-mai 2012, prin intervievarea top managerilor. În România şi Germania, a luat parte la sondaj conducerea a peste 300 de companii din majoritatea sectoarelor economice.
   

×
Subiecte în articol: manageri recesiune studiu
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close