Antena 3 CNN Economic Biz News Premierul chinez: România va deveni un tigru al Europei

Premierul chinez: România va deveni un tigru al Europei

Premierul chinez: România va deveni un tigru al Europei
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Noi 2013   •   11:34

Premierul Chinei a declarat că potenţialul de dezvoltare a relaţiilor comerciale şi investiţiilor dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est este foarte mare. Li Keqiang a afirmat că România va deveni un tigru al Europei şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se va dezvolta o piaţă uriaşă.

"Am ascultat prezentarea premierului Ponta despre economia României. Cred că România va deveni un tigru al Europei şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se va dezvolta o piaţă uriaşă", a spus premierul Chinei în deschiderea Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est, relatează Mediafax.

Primul ministru chinez a precizat că este convins de potenţialul relaţiilor economice dintre China şi cele 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, după ce premierii acestor ţări i-au prezentat perspectivele economice excelente ale regiunii.

Foto: Premierul Bulgariei, Plamen Vasilev Oresharski (stg),  primul ministru al Chinei, Li Keqiang, şi premierul român Victor Ponta


Li Keqiang a mai spus că Europa, în mod particular Uniunea Europeană, este cel mai mare partener comercial al Chinei, dar că, în cadrul relaţiilor comerciale China-UE, comerţul cu ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă doar 10%, iar volumul investiţiilor este şi mai mic, fapt ce constituie un potenţial deosebit pentru dezvoltarea acestor relaţii.

Premierul Victor Ponta şi premierul chinez Li Keqiang i-au primit, marţi dimineaţă, la Palatul Parlamentului, pe şefii de guverne care participă laForumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

Cea de-a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est se desfăşoară, marţi, la Bucureşti. Prima ediţie a avut loc la Budapesta, în 2011, iar cea de-a doua la Varşovia, în 2012.

Forumul de la Bucureşti are cinci teme majore: energie, agricultură, turism, IT&C şi infrastructură.


 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Li Keqiang Victor Ponta
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close