Antena 3 CNN Economic Biz News Preţul dorit de investitori a speriat oferta Alro. Ruşii o retrag până la toamnă

Preţul dorit de investitori a speriat oferta Alro. Ruşii o retrag până la toamnă

Preţul dorit de investitori a speriat oferta Alro. Ruşii o retrag până la toamnă
de Catalin Ciocan    |    29 Iun 2011   •   17:22
Rusii de la Vimetco, companie controlata de oligarhul rus Vitali Masitski, au decis sa amane oferta Alro pana in toamna, in principal din cauza discountului pe care ar fi trebuit sa-l ofere investitorilor pentru ca acestia sa cumpere actiuni,  au declarat surse din piata de capital.

Vimetco intentiona sa vanda un pachet de 20,96% din actiunile Alro, valoarea tranzactiei fiind estimata la 130 milioane de euro. Listarea era pregatita de un consortiu format din UniCredit Bank AG si unii dintre cei mai puternici brokeri de pe piata locala, UniCredit CAIB Securities Romania, Raiffeisen Capital & Investment si ING Bank.

Oficialii consortiului care intermediaza listarea nu au dorit sa comenteze asupra informatiilor privind pretul, afirmand ca oferta se amana din cauza conditiilor de piata nefavorabile.

“Mediul de piata este unul nefavorabil. Sunt foarte multe oferte care s-au retras in aceasta perioada”, a declarat Laurentiu Ciocarlan, directorul departamentului de oferte primare din cadrul Raiffeisen Capital & Investment (RCI), societatea de brokeraj care a intermediate pana acum cele mai mari listari de pe piata romaneasca.

Oferta Alro urma sa se desfasoare, cel putin pentru o parioada, in paralel cu tranzactia prin care statul roman vrea sa vanda 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP). Tranzactia Alro era programata sa se incheie pana pe 15 iulie, in timp ce oferta Petrom va incepe in a doua saptamana din iulie. Cele doua oferte ar fi intrat in concurenta in principal pentru banii investitorilor de retail, dar cu toate acestea, reprezentantii RCI spun ca in decizia de amanare “nu a contat in nici un fel oferta Petrom”. 

Directorul din cadrul Raiffeisen mai spune ca este dificil de estimat in aceste momente un nou termen mai clar pentru reluarea procedurii de vanzare, mentionand doar ca “fereastra” in care se fac de regula oferte in toamna este “sfarsitul lunii septembrie-sfarsitul lunii noiembrie”.

“Grecia este unul dintre motivele pentru care contextul de piata este unul foarte dificil. Daca in toamna acest impact negative va continua, sa speram ca lucrurile se vor imbunatati”, a spus Ciocarlan.

El a adaugat ca problemele din Grecia nu afecteaza doar piata romaneasca,  pe toate bursele, inclusive la Londra, fiind oferte care se amana.

Un articol publicat de Financial News arata ca 9 din 10 IPO-uri din Europa au esuat de la inceputul anului, companiile fie renuntand sa se listeze fie confruntandu-se cu o scadere mai mare decat a pietei pe care s-au cotat.

Mai multi manageri de fonduri si bancheri de investitii chestionati de Reuters spuneau ca investitorii cauta discount-uri interesante si daca ofertele nu sunt cu adevarat “ieftine” nu vor cumpara neaparat.

Bancherii spuneau ca masura ce investitorii devin mai putin dornici sa participi in oferte, cei putini ramasi interesati pot exercita o influenta mai mare asupra pretului, ajungand in anumite cazuri sa ceara discount-uri si de 20% fata de valoarea reala a companiei. Problemele apar in principal pentru ofertele de talie mica si medie.
 


Oficialii Raiffeisen nu au dorit sa comenteze pe marginea subiectului privind discountul cerut de investitori in cazul actiunilor Alro si nici asupra capitalelor financiare unde au mers pentru a sonda interesul investitorilor. 

Titlurile companiei au castigat ieri 2,7% la Bursa de la Bucuresti, ultimul pret fiind de 3,8 lei/actiune. La acest nivel, capitalizarea bursiera a Alro este de 643,3 milioane de euro.

Producatorul de aluminiu a obtinut in primul trimestru al anului un profit net de 120,2 milioane de lei (28,4 milioane de euro), de aproape 2,4 ori mai mare fata de castigul realizat in perioada similara a anului trecut. Compania a avut o cifra de afaceri de 564,36 milioane de lei (133,4 milioane de euro), cu 36,2% mai mare, in principal pe fondul cresterii pretului aluminiului pe pietele internationale.

Amanarea ofertei Alro ridica semne de intrebare si in privinta succesului ofertei Petrom. Reprezentantii Ministerului Economiei au precizat ca intentia lor clara este de a nu amana oferta, alegand de altfel sa vanda toata oferta acum in iulie, desi intermediarii ar fi preferat o splitare a acesteia, respectiv vanzarea luna viitoare a 80% din actiuni catre investitorii institutionali, iar 20% catre investitorii de retail in toamna. 

Potrivit informatiilor disponibile pana in prezent, consortiul care pregateste oferta Petrom intentioneaza sa vina cu o inovatie pe piata romaneasca, urmand ca pretul sa nu fie cunoscut de la bun inceput, ci sa fie folosit  un mecanism care sa permita investitorilor sa lanseze ordine de cumparare la preturile dorite de ei, iar in final sa fie stabilit pretul dupa un sistem utilizat in prezent de la Bursa de la Bucuresti pentru calcularea pretului de deschidere, care permite maximizarea volumului de actiuni ce pot fi tranzactionate.

×
Subiecte în articol: ALRO
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close