Antena 3 CNN Economic Biz News Un nou secret al familiei Udrea-Cocoş, scos la iveală de interceptările din dosarul ALRO

Un nou secret al familiei Udrea-Cocoş, scos la iveală de interceptările din dosarul ALRO

Un nou secret al familiei Udrea-Cocoş, scos la iveală de interceptările din dosarul ALRO
Sursa foto: Foto: Mediafax
29 Mai 2011   •   12:07

Interceptările din dosarul ALRO scot la iveală un nou secret al familiei Udrea-Cocoş. O mai veche afacere - din care oficial Dorin Cocoş s-a retras, se dovedeşte a fi încă actuală şi stârneşte interesul DNA şi al Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Este vorba despre plasarea de forţă de muncă în străinătate. Mai multe dezvăluiri despre această afacere au fost făcute sâmbătă seară, în emisiunea "Exces de putere".

Procurorii au scos la iveală o înregistrare din 2008 a unei convorbiri între  Dorin Cocoş şi omul de afaceri sibian Daniel Cozac, patronul al unei firmei care face transport de forţă de muncă în străinătate. Oficial, între cei doi nu există nicio asociere pe care Registrul Comerţului să o ştie. Neoficial însă, legăturile ar fi ţesute în aceeaşi reţea de interpuşi prin care Dorin Cocoş şi Elena Udrea au operat în ultimii ani.

DISCUŢIE DORIN COCOŞ - DANIEL COZAC

Cocoş: Salut, Dani!
Dani: Servus!
Cocoş: Noi acuma unde avem muncitori? În ce zonă avem noi muncitori, unde
e Marcel, acolo?
Dani: În Huelva.
Cocoş: Huelva?
Dani: În sud de tot, înspre Portugalia. Acolo, jos de tot, la ocean.
Cocoş: Înspre Portugalia? Dincolo de Marbella?
Dani: Stai să mă uit pe hartă! Nu, Marbella e în partea ailaltă. Huelva e
lângă Sevilla.
Cocoş: Ok. Tu unde eşti?
Dani: În Sibiu.
Cocoş: Bravo! Bine, ok.

În 2005, Dorin Cocoş deţinea monopolul pe piaţă la trimiterea de forţă de muncă în străinătate. Asta pentru că, printr-un acord de colaborare încheiat cu Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, numai firma sa era abilitată să emită certificate medicale pentru cei care doreau să muncească peste hotare.

Oficiul era condus de Daniela Andreescu, o veche prietenă a cuplului Udrea-Cocoş, care a ajuns ulterior  consilier de stat la Cotroceni şi apoi şef al Secretariatului General al Guvernului. În urma devoalării în presă a afacerii, în 2006 firma lui Cocoş a intrat în dizolvare.

În acelaşi timp însă, asociata sa de la Centrul de Expertiză Medicală a Forţei de Muncă SA., Anca Dinu, a înfiinţat o societate nouă, cu acelaşi obiect de activitate: O.S.L.O. International Company SRL.

Anca Dinu s-a retras ulterior din firmă şi îşi face apariţia Daniel Cozac. După ce dl Cocoş este audiat de procurori şi află că a fost interceptat, coincidenţă sau nu, firma este lichidată.

 


×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close