Antena 3 CNN Economic Cât timp sunt păstrate pensia şi talonul mov la Poştă, dacă românii nu sunt acasă în ziua plăţii

Cât timp sunt păstrate pensia şi talonul mov la Poştă, dacă românii nu sunt acasă în ziua plăţii

Pensionarii care nu sunt găsiţi acasă atunci când vine poştaşul să le aducă pensia sau talonul, în cazul celor cu card, pot ridica ulterior banii sau actele într-un timp scurt.

Cât timp sunt păstrate pensia şi talonul mov la Poştă, dacă românii nu sunt acasă în ziua plăţii
Sursa foto: Poşta Română | Facebook
de Georgiana Adam    |    22 Mai 2023   •   00:00

Astfel, românii care primesc pensia de la poştaş, şi nu sunt găsiţi acasă pentru a-şi primi banii, pot să-şi primească ulterior drepturile bănești în două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. 

După această dată, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi ridicate ulterior.

În cazul românilor care încasează pensia în cont curent sau pe card, dacă nu au fost găsiţi acasă pentru a primi taloanele mov, acestea se păstrează la oficiul poştal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

"Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. 

Vezi şiCe pensie primește un român la bătrâneţe, dacă nu a muncit nicio zi. Statul îţi dă nişte bani

În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov sunt arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.

Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora.

După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii", informează Casa Naţională de Pensii Publice.

În funcţie de opţiunea pensionarului, pensia se achită prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata pensiei.

Vezi şiCe pensie va avea un român cu un salariu de 4.000 de lei în prezent

La sfârşitul anului 2022, România avea peste 4,7 milioane de pensionari. 

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).

Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.

Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.

Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.

×
Subiecte în articol: pensie postas talon de pensie pensionari
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close