Antena 3 CNN Economic Ce se întâmplă acum cu piața imobiliară. Anunț de ultim moment

Ce se întâmplă acum cu piața imobiliară. Anunț de ultim moment

Piaţa imobiliară din România continuă să crească în 2020 pe toate segmentele, însă într-un ritm ceva mai lent comparativ cu evoluţia din ultimii ani, estimează consultanţii companiei Colliers International.

Ce se întâmplă acum cu piața imobiliară. Anunț de ultim moment
21 Ian 2020   •   18:22

"Segmentul imobiliar oferă în continuare oportunităţi de investiţii, în special celor care se pot adapta la o lichiditate mai redusă, în condiţiile în care există potenţial pentru venituri constante pe termen lung şi pentru creşterea valorii capitalului investit. Anul trecut, construcţiile şi tranzacţiile imobiliare au avut o contribuţie de aproape un punct procentual la creşterea economică de 4% a României, înregistrată în primele trei trimestre. Totuşi, reducerea ritmului de creştere economică în 2020 va influenţa şi evoluţia pieţei imobiliare, chiar dacă performanţa economică a României va fi mai bună decât în majoritatea ţărilor din UE", se arată în analiza companiei de consultanţă imobiliară şi management al investiţiilor.

Potrivit sursei citate, România va continua să fie una dintre economiile europene cu potenţial de creştere ridicat, chiar dacă ritmul va încetini, însă implementarea unor reforme structurale majore în domenii precum mobilitatea forţei de muncă sau educaţie ar debloca un potenţial de creştere suplimentară, cu un efort destul de mic.

Analiza Colliers arată că schimbările pe plan extern, precum Brexit-ul, noile politici economice şi comerciale ale Statelor Unite, tensiunile geopolitice în creştere, incertitudinile din zona euro sau încetinirea economiei Chinei, pot influenţa şi piaţa imobiliară locală, însă impactul va fi unul neutru asupra creşterii economice estimate pentru România în 2020.

"2020 se conturează a fi cel mai bun an pentru investiţiile imobiliare din România din perioada post-criză. Există deja tranzacţii în valoare de peste 600 de milioane de euro cu proiecte de birouri care ar putea fi finalizate în curând, inclusiv tranzacţia de 300 de milioane de euro din portofoliul Nepi Rockcastle, semnată deja, dar nefinalizată în 2019. În acelaşi timp, segmentele industrial şi de retail au evoluţii pozitive, dar există limitări la nivel de ofertă", se arată în document.

×
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close