Antena 3 CNN Economic Companii Călătoriile cu avionul au fost mai sigure ca oricând în 2013. RAPORTUL, dat publicităţii acum

Călătoriile cu avionul au fost mai sigure ca oricând în 2013. RAPORTUL, dat publicităţii acum

Călătoriile cu avionul au fost mai sigure ca oricând în 2013. RAPORTUL, dat publicităţii acum
de O.P.    |    09 Ian 2014   •   09:22

Călătoriile cu avionul au fost mai sigure ca oricând în anul 2013, în pofida creşterii numărului pasagerilor la nivel mondial, a anunţat miercuri Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană (AESA), citată de AFP.


"Începutul anului 2014 marchează cea de-a 100-a aniversare a aviaţiei comerciale şi un record în materie de securitate", a anunţat AESA, care a consemnat anul trecut 17 accidente soldate cu 224 de victime.

"În 2013, accidentele mortale ale avioanelor de linie din întreaga lumeau fost mai puţine la număr decât în ultimii cinci ani, cu 17 accidente înregistrate comparativ cu o medie de 27 pe an", explică instituţia cu sediul la Koln, în Germania, şi a cărei misiune este de a supraveghea siguranţa aeriană.

Agenţia subliniază că pe parcursul anului 2013 nu s-a înregistrat niciun accident în ţările membre ale AESA, care au operat în total circa şase milioane de zboruri comerciale şi au transportat peste 800 de milioane de pasageri.

 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close