Echipa de cercetători care caută epava avionului Ameliei Earhart a ajuns luni pe insula Nikumaroro din Oceanul Pacific, unde va trebui să se ferească de crabii de cocotier, cele mai mari crustacee de uscat din lume. Din cauza lor, membrii expediției vor dormi în fiecare noapte pe navă, scrie BBC.
Echipa este formată din specialiști ai Archaeological Legacy Institute (ALI) și ai Universității Purdue. Misiunea durează cinci zile și ar putea fi îngreunată și de El Niño, cel mai puternic fenomen de acest fel înregistrat vreodată.
Amelia Earhart, pionieră americană a aviației, a dispărut în 1937, în timp ce încerca să facă înconjurul lumii împreună cu navigatorul Fred Noonan. Dispariția lor a alimentat decenii de speculații.
Cercetătorii vor să inspecteze așa-numitul "Obiect Taraia", observat pentru prima dată în 2020, în imagini din satelit, la marginea unei lagune de pe insulă. Unii cred că este epava avionului, alții se îndoiesc că ar fi măcar o aeronavă. Una dintre ipoteze spune că ar fi un copac căzut.
Este prima expediție autorizată pe Nikumaroro din ultimii șapte ani și prima vizită în Peninsula Taraia din ultimii peste 15 ani, potrivit Universității Purdue.
Nava Marin Mainiku a ajuns pe latura vestică a insulei, care aparține statului Kiribati, după cinci zile de navigație și 830 de mile marine prin Pacificul de Sud.
„Este extrem de satisfăcător să fim atât de aproape de finalizarea inspecției Obiectului Taraia și, poate, de rezolvarea, în sfârșit, a misterului dispariției Ameliei Earhart și a lui Fred Noonan, de acum peste 89 de ani”, a scris liderul expediției, Rick Pettigrew, pe blogul misiunii.
Cum se va desfășura căutarea
Marți, nava urmează să treacă printr-un canal îngust deschis cu explozibil în recif de britanici, în 1963, ultima dată când insula a fost locuită.
Prima zi pe uscat va fi dedicată transportului echipamentelor, curățării vegetației și organizării bazei de lucru. O parte dintre cercetători va deschide o potecă prin junglă.
Miercuri, echipa va începe căutarea propriu-zisă în Peninsula Taraia, inclusiv a unor posibile urme de metal.
La final, cercetătorii vor îndepărta sedimentele cu echipamente de dragare pentru a vedea obiectul de aproape. Acesta s-ar afla la doar trei metri de țărm, în apă de cel mult un metru și jumătate, în funcție de maree.
Vremea rămâne o problemă. El Niño ar putea limita accesul zilnic pe insulă, iar arheologul marin Michael Krivor se teme că un sistem meteo care se deplasează dinspre est ar putea face periculoasă trecerea prin canalele din recif.
Crabii de cocotier, un pericol real
"Echipa va dormi în fiecare noapte la bordul navei Marin Mainiku din mai multe motive, unul dintre ele fiind prezența crabilor de cocotier, a căror dimensiune și activitate nocturnă fac imposibilă rămânerea pe insulă", se arată pe blogul expediției.
Crabii de cocotier ies noaptea la vânătoare de mamifere mici și păsări marine. Pot ridica până la 28 de kilograme, pot sparge nuci de cocos și se cațără în copaci. Pot cântări peste 4 kilograme, iar cu picioarele întinse pot măsura până la un metru.
Mai multe teorii susțin că Earhart ar fi supraviețuit prăbușirii pe insulă, dar ar fi murit acolo, iar crabii i-ar fi cărat oasele. În 2018, organizația International Group for Historic Aircraft Recovery a demonstrat, folosind carcase de porc, că acești crabi pot târî cadavre în vizuinile lor și pot curăța oasele în mai puțin de două săptămâni.
Ultimul zbor al Ameliei Earhart
Earhart zburase deja din California peste America de Sud, Africa și Asia, la bordul avionului său bimotor Electra, când a ajuns la Lae, în Papua Noua Guinee, pe 2 iulie 1937. De acolo, ea și Noonan trebuiau să ajungă pe insula nelocuită Howland, aflată în apropiere de Nikumaroro, pentru realimentare, apoi să continue spre Hawaii. Avionul a dispărut însă fără urmă.
Explicația oficială este că aparatul a avut probleme de comunicare, iar cei doi nu au reușit să găsească insula, au rămas fără combustibil și s-au prăbușit în ocean.