Antena 3 CNN Economic Companii Mişu Negriţoiu, revocat de la şefia ASF

Mişu Negriţoiu, revocat de la şefia ASF

Mişu Negriţoiu, revocat de la şefia ASF
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    11 Mai 2017   •   14:25

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a votat, joi, cu 238 voturi "pentru" şi niciun vot "împotrivă", revocarea lui Mişu Negriţoiu de la şefia ASF.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 12 aprilie, că scandalul privind pensiile private ar fi fost provocat de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, el precizând că va fi declanşată procedura parlamentară de demitere a conducerii ASF.

Dragnea a cerut atunci ca ASF, Guvernul şi Ministerul de Finanţe să acţioneze „foarte dur” în cazul NN, pentru a da exemplu şi pentru celelalte multinaţionale "care fac zeci de miliarde în România, care îşi bat joc de români, de statul român".

Fondul de pensii NN şi-a anunţat, în 11 aprilie, clienţii că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

Totul a pornit după ce clienţii celei mai mari companii de profil din ţară au primit un mesaj din partea fondului prin care erau avertizaţi că toate contribuţiile ar putea fi naţionalizate. 

Pe 1 aprilie 2014, Parlamentul a adoptat numirea lui Mişu Negriţoiu la şefia ASF.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Mişu Negriţoiu ASF revocare
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close