Antena 3 CNN Economic Companii Privatizarea Oltchim va fi amânată câteva zile. Ofertele pot fi depuse până joi

Privatizarea Oltchim va fi amânată câteva zile. Ofertele pot fi depuse până joi

Privatizarea Oltchim va fi amânată câteva zile. Ofertele pot fi depuse până joi
Sursa foto: Foto: fin.ro
17 Sep 2012   •   13:30
UPDATE 14:00 - Privatizarea Oltchim va fi amântată câteva zile, a anunţat, luni, şeful OPSPI, Remus Vulpescu. Astfel, ofertele vor putea fi depuse până joi, 20 septembrie. Patru firme au făcut oferte pentru preluarea combinatului chimic. Doi dintre participanţi au depus contestaţii.

"Termenul de depunere a ofertelor se prelungeşte până joi, 20 septembrie la ora 12:00. Documentele de participare depuse rămân valabile, iar cumpărătorii dosarului de prezentare şi ai caietelor de sarcini au dreptul să retragă documentele depuse până la data prezentei decizii, să completeze şi sau să continue depunerea de documente până la noul termen limită", a anunţat Vulpescu.
   
El a precizat că nu va mai fi posibilă o altă amânare pentru că până pe 22 septembrie autorităţile române trebuie să infromeze Fondul Monetar Internaţional.
   
"După multiple amânări, statul român este într-un moment în care termenele limite nu mai pot fi amânate, anulate, sau tergiversate (...) Având în vedere că data limită anunţată iniţial pentru18 septembrie avea ca scop să dea posibilitatea autorităţilor române să informeze partenerii internaţionali şi că există un termen de informare a conducerii partenerilor internaţionali (...) o scurtă amânare este posibilă şi dorim în spiritul transparent al legalităţii şi al intereselor legale să acordăm o scurtă amânare în procedura de selectare a ofertantului câştigător pe baza preţului", a spus Vulpescu.
   
Şeful OPSPI a afirmat că vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la Oltchim nu este o privatizare la cererea instituţiilor financiare internaţionale, ci un angajament la propria iniţiativă a statului român, asumat cu un an în urmă, "angajament al cărui scop nu este de a schimba proprietarul combinatului, ci stoparea acumulării de datorii şi a pierderilor".
   
Vulpescu a adăugat că autorităţile române doresc să informeze ofertanţii şi pe toţi cei interesaţi în legătură cu condiţiile obţinute de statul român în negoicierile cu proprietarul Arpechim, care au început "la cel mai înalt nivel", în data de 18 iulie.
   
Şeful OPSPI a anunţat luni că societăţi care reprezintă Gazprom au solicitat amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic.



Ştire în curs de actualizare.


×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close