Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Criterii pentru alegerea bijuteriilor din argint

Criterii pentru alegerea bijuteriilor din argint

Fie că vrei să achiziționezi o nouă bijuterie de argint pentru colecția ta, fie că vrei să oferi un cadou cuiva drag, este important să ții cont de anumite criterii atunci când o alegi.

Criterii pentru alegerea bijuteriilor din argint
Sursa foto: Freepik
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Oct 2022   •   16:42

 În acest articol îți vom expune factorii principali cărora trebuie să le acorzi atenție pentru a te asigura că viitoarea ta achiziție este o bijuterie de înaltă calitate.

Ce criterii să ai în vedere când alegi o bijuterie?

Un aspect important de care să ții cont atunci când mergi să cumperi bijuterii este acela de a frecventa doar magazine cunoscute, care au câștigat deja încrederea publicului. De exemplu, știi că bijuteriile de argint Pandora sunt autentice datorită popularității acestui brand. Nu este imposibil ca un magazin de bijuterii mic să comercializeze produse autentice, însă, în astfel de cazuri, trebuie să ai în vedere următoarele:

1. Identificarea titlului 925

Bijuteriile din argint 925 sunt atât cele mai populare, cât și cele mai prestigioase pe care le poți găsi pe piață în momentul actual. Acest marcaj trebuie să se găsească pe eticheta sau în interiorul bijuteriei, în funcție de model. De asemenea, bijuteriile din argint comercializate în România trebuie să fie atestate și marcate de ANPC. Asta înseamnă că magazinul în cauză trebuie să dețină o autorizație pentru vânzarea de obiecte din metale și pietre prețioase

Totodată, lângă marcajul de argint 925, adică cel care are în compoziția sa 92,5% argint pur, trebuie să se regăsească și alte informații precum numele producătorului sau țara de origine. Nu în ultimul rând, magazinul de unde intenționezi să achiziționezi bijuteria trebuie să îți ofere atât un certificat de autenticitate, cât și unul de garanție, care să ateste și să protejeze calitatea produsului. 

2. Aspectul bijuteriei

După ce te-ai asigurat că bijuteria din argint pe care o ai în față este într-adevăr autentică, este important să iei în considerare și aspectul său în raport cu gusturile tale personale sau cele ale persoanei căreia intenționezi să o dăruiești. Anumite bijuterii din argint pot fi purtate în fiecare zi, împreună cu orice ținută casual, în timp ce altele, mai extravagante, pot fi purtate doar seara, la diverse evenimente speciale. 

Ia în considerare aceste aspecte atunci când alegi o bijuterie, cât și culorile acesteia, dacă este decorată cu pietre semiprețioase. 

3. Semnificația 

În cazul în care vrei să achiziționezi un charm din argint pentru brățară sau un pandantiv pentru colier, forma acestora poate purta diferite semnificații. Același lucru se poate aplica și în cazul cerceilor sau al inelelor, în special dacă modelul înfățișează o pasăre, un animal sau alt asemenea simbol. 

Când ești în pană de idei referitor la oferirea unui cadou sub formă de bijuterie, ia în considerare zodia persoanei în cauză sau pasiunile sale. De exemplu, un pandantiv în formă de semnul infinitului poartă o profundă semnificație și este potrivit pentru persoanele spirituale. Dacă vrei să achiziționezi o nouă bijuterie din argint pentru tine, află care este piatra lunii tale de naștere și oferă-ți un set de cercei și colier reprezentativ. 

Ia în considerare recomandările noastre și cu siguranță vei reuși să alegi bijuteria din argint perfectă pentru nevoile tale!

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Florian Coldea, pus sub control judiciar cu cauţiune de 500.000 lei
x close