Antena 3 CNN Economic Conținut plătit În ce constă procedura de montaj pavele pe beton şi care sunt beneficiile produselor StarStone

În ce constă procedura de montaj pavele pe beton şi care sunt beneficiile produselor StarStone

Există mai multe tipuri de dale pentru pavat și la prima vedere e posibil să nu fie evidente diferențele dintre ele. Când vine vorba de stabilitatea culorii și de rezistența structurală a fiecărui produs în parte, STAR STONE depășește concurența de fiecare dată.

În ce constă procedura de montaj pavele pe beton şi care sunt beneficiile produselor StarStone
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Iul 2022   •   11:27

Produsele STAR STONE sunt produse vibrocomprimate cu o rezistență de până la 3 ori mare decât cea a betonului turnat. Produsele STAR STONE au caracteristici superioare rocilor naturale calcaroase, atât in privința rezistenței mecanice, de uzură cât și în privința absorbției de apă.

Culoarea și textura sunt inspirate din piatra naturală, reproducând cu mare acuratețe cele mai fine detalii ale acestora, rezultând astfel o suprafață unică. Procedura de montare dale beton este una simplă, iar despre aceasta vorbim în cele ce urmează.

Cum se pun dalele?

Montajul dalelor de pavaj pe placă de beton armat reprezintă cea mai populară și durabilă metodă de montaj pentru pavajele STAR STONE.

În ce constă aceasta?

In această primă etapă, suprafețele se curăță de praf, murdărie, urme de grăsimi sau vopsea și se degresează. Dacă suprafețele sunt acoperite de mucegai sau ciuperci, acestea se curăță și se tratează cu produse specifice.

  • Aplicarea adezivului pe stratul suport

După ce s-a pregătit adezivul conform instrucțiunilor de pe ambalaj, se aplică pe suprafața suport într-un strat cu grosimea de 2 – 10 mm. Se întinde cu gletiera (partea netedă), după care se greblează cu partea canelată de 6 – 10 mm lățime și adâncime în funcție de mărimea plăcilor aplicate.

În același mod adezivul este aplicat pe partea inferioară a plăcii.

Pentru placarea pardoselilor din beton și a pardoselilor încălzite, se fixează plăcile în poziția dorită prin apăsare ușoară, cu mâna. După care acestea se lovesc ușor cu un ciocan de cauciuc pentru asigurarea aderenței acestora și stabilirea nivelului dorit.

Se recomandă ca aderența să se realizeze pe întreaga suprafață de contact dintre adeziv și placă. Surplusul de adeziv ce apare la îmbinări în momentul presării plăcilor trebuie eliminat în mod curent.

Reajustarea poziției plăcii trebuie să se realizeze în maxim 20 minute. Datorită alunecării reduse, poate fi adoptat modul de placare de sus înspre baza pereților verticali cu plăci de dimensiuni medii, pentru a evita expunerea inestetică a plăcilor tăiate.

Intrarea pe suprafața placată și începerea aplicării chitului de rosturi sunt posibile după aproximativ 24 ore de la lipirea plăcilor.

  • Impregnarea dalelor de pavaj

Impregnarea se face cu ajutorul unui trafalet, pensulă sau prin pulverizare.

 Totodată, se recomandă acest montaj pavele pe beton la temperaturi cuprinse între 5°C și 25°C, fără precipitații!

Alege întotdeauna marca StarStone pentru o amenajare frumoasă si de durată!

×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close