Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Reglarea corectă a balamalelor, pas cu pas

Reglarea corectă a balamalelor, pas cu pas

Balamalele sunt elemente esențiale ale feroneriei unei case și se folosesc atât în cazul ferestrelor, ușilor sau mobilierului. Acestea au rolul de a le fixa cât mai bine și corect, dar și de a asigura funcționarea optimă a sistemului de închidere-deschidere.

Reglarea corectă a balamalelor, pas cu pas
Sursa foto: Pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Aug 2022   •   14:11

Adesea pot apărea probleme, precum scârțâitul, mișcările greoaie ale ușii sau diferențe de înălțime în cazul în care balamalele superioare cedează. În general, ușile au nevoie de două sau trei balamale, în funcție de materialul din care sunt fabricate.

Iată cum reglezi corect balamalele în fiecare situație cu care te poți confrunta:

Reglarea balamalelor dacă ușa se deschide/închide greu

Un fenomen des întâlnit mai ales în cazul apartamentelor mai vechi și cu uși instalate cu mult timp în urmă este închiderea și deschiderea ușilor cu dificultate. Ce trebuie să faci pentru a verifica și regla balamalele în acest caz:

  • Scoate ușa din toc;
  • Scoate fiecare balama din locul în care este instalată și verifică starea acestora. În astfel de cazuri este foarte posibil ca balamaua să fie slăbită sau defectă, lucru care necesită înlocuirea acesteia.
  • Verifică dacă balamaua trebuie curățată și dacă găurile în care se fixează cuiele sau holșuruburile sunt sau nu lărgite.
  • Dacă observi că problema provine de la găurile din toc sau ușă, completează spațiile cu dopuri sau așchii.
  • Montează la loc balamalele și ușa, iar dacă situația nu se rezolvă, achiziționează alte balamale potrivite pentru ușa ta.

Nu uita că numărul de balamale nu influențează funcționalitatea acestora și nu sprijină ușa mai bine. Alegerea și reglarea corectă a balamalelor trebuie să aibă în vedere materialul și greutatea ușii, dar și instalarea corectă a acestora.

Reglarea balamalelor dacă ușa nu se mai încadrează în toc

Când există probleme precum încadrarea incorectă a ușii în toc la închidere, de exemplu dacă ușa pare să rămână deschisă într-un colț, este posibil ca sursa acestora să fie balamaua. Ce poți face în acest caz? Chiar dacă ai două sau trei balamale pentru ușa din interior, balamaua superioară este cea care duce o greutate semnificativă, iar dacă ușa nu se închide corect, trebuie să verifici posibilitatea. Balamaua superioară trebuie îndepărtată, iar în găurile pentru șuruburi poți introduce dopuri sau așchii. Găurile pot fi lărgite în urma folosirii în mod repetat, motiv pentru care acestea trebuie strâmtate pentru a continua să susțină ușa corect.

Reglarea balamalelor dacă ușa se închide incomplet

În cazul în care ușa nu se închide complet, pot fi mai multe probleme la mijloc, iar dacă acestea au legătură cu balamalele, accesoriile trebuie înlocuite. Balamalele vechi și cele ruginite pot crea adesea astfel de defecțiuni ale ușilor. Este important să scoți ușa din balamale și toc pentru a verifica balamalele, dar ia în considerare și alți factori care pot influența defecțiunea, precum montarea greșită a ușii.

Printre posibilitățile pe care le ai, folosirea unor holșuruburi mai lungi poate remedia o problemă precum închiderea incompletă sau deficitară a ușii. Șuruburile din centrul balamalelor sunt cele care susțin cea mai mare greutate a ușilor, așa că verifică-le pe acestea prima oară.

Reglarea balamalelor poate rezolva anumite probleme ale ușilor, așa că verifică atent dacă acestea sunt instalate corect și dacă trebuie înlocuite. De asemenea, alege un comerciant de încredere care îți oferă o gamă variată de produse de calitate înaltă.

×
Parteneri
Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu
x close