România are printre cele mai ieftine pieţe din Uniunea Europeană în privinţa costurilor cu forţa de muncă. Ţara noastră are un cost mediu de 13,6 euro pe oră, sumă în care sunt calculate cheltuielile cu salariile angajaţilor şi cu contribuţiile sociale ale acestora. Doar bulgarii stau mai prost decât noi la acest capitol, în cadrul ţărilor din blocul comunitar, cu 12 euro pe oră, potrivit unui raport Eurostat. Cel mai ridicat nivel al costurilor cu forţa de muncă din UE se înregistrează în Luxemburg, 56,8 euro.
În 2025, costurile orare medii ale forței de muncă în întreaga economie au fost estimate la 34,9 euro în UE și 38,2 euro, în zona euro, în creștere față de 33,5 euro și, respectiv, 36,8 euro în 2024.
Aceste estimări provin din datele privind nivelurile costurilor forței de muncă publicate astăzi de Eurostat.
România şi Bulgaria, în coada clasamentului
Au existat diferențe semnificative între țările UE în ceea ce privește costurile orare medii ale forței de muncă. Cele mai mici costuri orare ale forței de muncă au fost înregistrate în Bulgaria (12 euro), România (13,6 euro) și Ungaria (15,2 euro), în timp ce cele mai mari au fost înregistrate în Luxemburg (56,8 euro), Danemarca (51,7 euro) și Olanda (47,9 euro).
![]()
Două componente principale ale costurilor forței de muncă sunt salariile și indemnizațiile, precum și costurile nesalariale (de exemplu, contribuțiile sociale ale angajatorilor). Ponderea costurilor nesalariale în totalul costurilor forței de muncă pentru întreaga economie a fost de 24,8% în UE și de 25,6% în zona euro.
Cele mai mici ponderi ale costurilor nesalariale în UE au fost înregistrate în România (4,8%), Lituania (5,5%) și Malta (5,8%), iar cele mai mari în Franța (32,3%), Suedia (31,7%) și Slovacia (28,6%).
Tot mai mulți români își caută un loc de muncă
Tot mai mulţi români îşi caută de muncă în această perioadă dificilă pe care o traversează omenirea în contextul războiului din Iran. Astfel, fie că au rămas şomeri, sunt proaspăt absolvenţi, vor un venit mai mare sau o reprofilare, o parte dintre candidaţi au mers în weekend la un târg de joburi organizat în Bucureşti.
Potrivit datelor, cererea a crescut cu peste 20 la sută faţă de anul trecut. Mai bine de 60 de mari companii au venit cu oferte de locuri de muncă. Însă, şi cerinţele au fost pe măsură. Angajatorii îşi doresc de la candidaţi să aibă cunoştinţe de limbi străine sau de inteligenţă artificială (AI).
Salariul mediu, în România, a scăzut în ianuarie 2026
Institutul Naţional de Statistică a transmis că, în luna ianuarie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9.220 lei, cu 648 lei mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025, iar salarial mediu net a fost 5.518 lei, în scădere cu 396 lei față de luna decembrie 2025.
Venitul din prima lună din 2026 a scăzut ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).