Antena 3 CNN Economic Facturi și de trei ori mai mari la energie în luna iulie față de lunile trecute. Ministrul Energiei vrea să ridice problema în CSAT

Facturi și de trei ori mai mari la energie în luna iulie față de lunile trecute. Ministrul Energiei vrea să ridice problema în CSAT

Cătălina Iordache
2 minute de citit Publicat la 18:20 25 Aug 2025 Modificat la 22:20 25 Aug 2025
factura la energie, calculator, pix, bani si un bec
În România sunt în prezent aproape nouă milioane de clienţi casnici, consumatori de energie electrică.Foto: Getty Images

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum în creştere şi fără plafonare pentru preţurile energiei electrice, facturile au explodat. Unii se tem că la iarnă va fi şi mai rău şi se gândesc să-şi scoată aparatele din priză ca să mai economisească. În plus, şi antreprenorii care nu aveau contracte negociate pe o perioadă lungă au început să primească facturi cu preţuri pe piaţa liberă. Ceea ce va aduce un nou val de scumpiri pe tot lanţul de producţie, procesare şi retail. Ministrul Energiei este conştient de preţurile uriaşe şi spune că va merge cu problema în CSAT.

Ridicarea plafonării preţurilor la energia electrică, majorarea cotei standard de TVA de la 19 la 21%, inclusiv pentru curent, şi creşterea consumului pe fondul utilizării aparatelor de aer condiţionat le-au adus românilor facturi chiar şi de trei ori mai mari faţă de lunile trecute.

Facturi triple la energie

De exemplu, într-un apartament din București în luna iulie factura la curent a fost de 200 de lei. Lunile trecute, facturile au fost în jurul a 60 de lei. Diferența de consum nu a fost însă dubșă. 

Astfel, în luna iunie pentru un consum de 92 de kilowați la prețul de 0,68 de bani, factura finală a fost de 62,56 de lei. 

În luna iulie, la un consum de 141 de kilowați la prețul de 1,41 de lei, factura finală a fost de 198,17 lei. 

Ba culmea, au fost oameni care în luna iulie, cu cea mai mare factură, au consumat mai puțin față de lunile anterioare. 

„Deci luna trecută am avut 98 și am plătit 62 sau 63 și acum am 92 și plătesc 145 și ceva de lei. La iarnă...o să vedem. Mai scoatem frigiderul din priză.”, a explicat un bărbat pentru Antena 3 CNN

 „Am plătit 50 în iunie și în iulie am plătit 100 și,”, a spus un alt consumator. 

Antreprenorii care nu aveau negociat un contract s-au trezit, de asemenea, cu facturi mult mai mari. Diferenţa de preţ ar putea să fie suportată tot de românii de rând.

„Spre sfârșitul lunii septembrie vom avea cred că în prețul de raft și și costul ăsta la energie, un cost de altfel destul de mare. E o creștere cu 50% de la un leu plafonat la 1,55, 1,58,”, a spus vicepreședintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), Feliciu Paraschiv. 

Ministrul Energiei: Mă duc cu aceste probleme în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus, la Antena 3 CNN, că este conștient că prețurile au explodat de la ridicarea plafonării și vrea să ridice această problemă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). 

„Mă duc cu aceste probleme în CSAT. E o problemă de siguranță națională în clipa în care ajungi ca în România, o țară care are capacități de producție în bandă, a energiei în bandă, să plătești aproape cea mai scumpă energie electrică din Europa.”, a spus și ministrul. 

Ajutor pentru consumatorii vulnerabili

În România sunt în prezent aproape nouă milioane de clienţi casnici, consumatori de energie electrică.

Consumatorii vulnerabili pot solicita tichete de energie pentru plata facturilor la electricitate, începând din luna august. 

Cererile se pot depune online, prin platforma EPIDS, sau fizic, la primărie și la oficiile poștale. Acest sprijin financiar vine în ajutorul persoanelor și familiilor cu venituri reduse, fiind valabil până în martie 2026. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close