Antena 3 CNN Economic Biz News Companiile de leasing preferă să vândă maşinile returnate în străinătate

Companiile de leasing preferă să vândă maşinile returnate în străinătate

Companiile de leasing preferă să vândă maşinile returnate în străinătate
Sursa foto: Masini
22 Aug 2009   •   12:40

Ungurii, olandezii, polonezii şi germanii se bat pe autovehiculele înapoiate de românii strâmtoraţi. Maşinile sunt vândute câte patru odată , iar preţul este negociabil, clienţii preferand să le plătească integral. Companiile de leasing preferă să vândă maşinile în străinătate, pentru că acolo obţin preţuri mai bune comparativ cu piaţa internă.

Autoturismele sunt cumpărate de persoane fizice sau juridice, atât din ţară cât şi din străinătate. Clienţii preferă să cumpere cu banii jos şi datorită faptului că pot beneficia de avantajul negocierii preţului, scriu jurnaliştii de la Gândul. Ungaria, Olanda, Polonia, Germania, Moldova, Albania, Grecia, Slovacia sunt ţările în care cumpărătorii obişnuiesc să plătească integral pachete de cel puţin aptru autovehicule.

Încă din toamna trecută s-a înregistrat un număr semnificativ de autoturisme returnate de oameni care nu îşi mai puteau plăti ratele. Societăţile de leasing nu intenţionează să se arate mai indulgente cu clienţii. Reprezentanţii acestora spun că vor continua recuperarea ca şi până în prezent. Companiile de leasing îşi execută silit clienţii care nu plătesc ratele la maşină timp de două-trei luni, consecutiv.

Conform unor informaţii din piaţa de leasing, numărul maşinilor reposedate de companiile de leasing a depăşit în prezent 11.000 de unităţi.

Antena 3

×
Parteneri
Crimă teribilă în fața Parcului Crângași din București
x close