Antena 3 CNN Economic Primarii și președinții de CJ pot lua un spor de 40% din indemnizație pentru proiectele cu bani europeni

Primarii și președinții de CJ pot lua un spor de 40% din indemnizație pentru proiectele cu bani europeni

A.N.
1 minut de citit Publicat la 17:52 17 Iul 2026 Modificat la 17:52 17 Iul 2026
bani getty
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

Sporul acordat președinților și vicepreședinților de consilii județene, precum și primarilor și viceprimarilor care implementează proiecte cu bani europeni a fost majorat de la 20% la 40%, potrivit variantei actualizate a proiectului noii legi a salarizării, publicată vineri de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), notează Agerpres.

Articolul 15 din proiect prevede că aceștia pot primi un spor de maximum 40% din indemnizația lunară, în limita bugetului aprobat cu această destinație, pentru proiectele finanțate din fonduri europene rambursabile sau nerambursabile și/sau din fonduri externe rambursabile ori nerambursabile.

Personalul din instituțiile publice implicat în derularea proiectelor europene va putea beneficia de sporuri de până la 40% din salariul de bază – nivel identic cu cel din varianta prezentată de minister în luna mai.

Sporul se acordă proporțional cu timpul efectiv alocat activităților fiecărui proiect și cu progresul tehnic sau financiar raportat.

Pentru fiecare proiect contractat, conducătorul instituției desemnează prin act administrativ membrii echipei de proiect. Numărul maxim de persoane care pot fi nominalizate la nivelul unei instituții este cel stabilit prin contractul, acordul sau ordinul de finanțare semnat cu autoritatea finanțatoare.

Plata se face doar pe durata de implementare a proiectului, așa cum este prevăzută în documentul de finanțare, pe răspunderea ordonatorului de credite în cadrul căruia funcționează echipa.

Proiectul permite și angajarea de personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, prin act administrativ al conducătorului instituției, exclusiv pentru activități în cadrul proiectelor europene.

Ocuparea acestor posturi se face printr-o procedură internă de recrutare și selecție, aprobată prin decizie a ordonatorului principal de credite, care trebuie să respecte cel puțin principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării, precum și pe cel al utilizării eficiente a fondurilor publice.

Reprezentanții partidelor și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, au discutat vineri, la Palatul Cotroceni, despre legea salarizării, care reprezintă un jalon PNRR. Discuția a fost coordonată de consilierul prezidențial Radu Burnete, a informat Administrația Prezidențială.

După întâlnire, Dragoș Pîslaru a anunțat că proiectul poate ajunge la o valoare maximală de 7,3% din PIB și o masă salarială de 12,1 miliarde de lei.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close