Directorul general al fondului suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a avertizat marți că fondul, evaluat la două trilioane de dolari, ar putea suferi pierderi masive și neașteptate și chiar ar putea dispărea complet în cazul prăbușirii piețelor, scrie Reuters.
Fondul suveran norvegian investește veniturile obținute de țara nordică din producția de petrol și gaze în acțiuni, obligațiuni, proprietăți și proiecte de energie regenerabilă din străinătate.
Valoarea acestuia s-a dublat în mai puțin de un deceniu, după ce a atins pragul de un trilion de dolari în 2017. Fondul asigură în prezent aproximativ un sfert din cheltuielile publice ale Norvegiei, față de circa 10% în urmă cu aproximativ zece ani.
"Vreau să contribui la pregătirea noastră psihologică pentru situații de urgență, punând întrebarea: «Poate fondul petrolier să dispară?»", a declarat Nicolai Tangen într-un discurs susținut la o conferință politică din Arendal, în sudul Norvegiei. "Răspunsul la această întrebare este «da», iar cel mai grav este că, în lumea în care trăim acum, acest lucru nu este complet improbabil."
Tangen a afirmat că ultimele trei decenii au fost marcate de o situație "anormală", caracterizată prin taxe, inflație și dobânzi scăzute.
"Dați-mi voie să mă opresc asupra cuvântului «anormal», pentru că tocmai în această perioadă a crescut fondul petrolier" a spus el.
Situația actuală, comparată cu anii 1920
Ulterior, într-un interviu acordat Reuters, Tangen nu a indicat nicio evoluție recentă a pieței care să îi provoace o îngrijorare deosebită. El a atras însă atenția asupra unor elemente asemănătoare celor din perioada care a precedat Marea Criză Economică din 1929, printre care taxele vamale.
În același timp, Tangen a remarcat că piețele continuă să crească, în ciuda numeroaselor vești negative.
"Este interesant faptul că economia este mai rezilientă decât în trecut. În mod evident, companiile au lucrat la consolidarea lanțurilor de aprovizionare și la dezvoltarea unor sisteme de rezervă. În general, acestea par să dispună de o aprovizionare mai flexibilă", a explicat el.
"Dacă ne-am întoarce cu doi ani în urmă și am fi anticipat introducerea unor taxe vamale și bariere comerciale, nu ne-am fi așteptat ca piețele și economia să fie atât de puternice precum sunt în prezent. Așadar, avem o economie rezilientă", a adăugat Tangen.
