Antena 3 CNN Economic Schimbări majore în sistemul de pensii. E oficial. Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii: "Vești bune! OUG a fost adoptată în ședință de guvern"

Schimbări majore în sistemul de pensii. E oficial. Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii: "Vești bune! OUG a fost adoptată în ședință de guvern"

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat recent că a fost adoptată o OUG care aduce modificări importante la pensiile românilor.

Schimbări majore în sistemul de pensii. E oficial. Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii: "Vești bune! OUG a fost adoptată în ședință de guvern"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    03 Sep 2023   •   18:00

Este vorba despre ordonanţa de urgenţă nr. 70 din 31 august 2023 care a fost adoptată în ședință de guvern.

Această ordonanță aduce modificări importante în domeniul pensiilor publice din România şi a fost publicată în Monitorul Oficial.

"Vești bune!

A fost adoptată în ședință de guvern și publicată în Monitorul Oficial, OUG 70 din 31 aug 2023 privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice care a avut în componență patru puncte principale:

1. prelungirea avizelor pentru condițiile de muncă deosebite și speciale

2. prelungirea termenului pentru contractele de asigurare ce vizează cumpărarea de vechime retroactivă până la data de 31.12.2024

3. obligativitatea semnăturii olografe și a ștampilei pentru documentele de vechime și sporuri eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhivă

4. prelungirea contractelor de muncă pentru cei 1.000 de angajați până la data de 31.08.2024., având ca principal obiectiv certificarea datelor din carnetele de muncă, aflate în baza de date a CNPP, care vizează perioadele de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, spre utilizarea lor la calculul pensiilor.

Suntem la finalul procesului de evaluare și digitizare a dosarelor de pensie având 90% stadiul de progres, urmând să facem recalcularea după ce noua lege a pensiilor va fi adoptată în actuala sesiune parlamentară.

Reforma sistemului public de pensii este un proces ireversibil și sunt convins că se va realiza în perioada următoare", este mesajul transmis de preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, pe pagina de Facebook.

?? Vești bune! ? A fost adoptată în ședință de guvern și publicată în Monitorul Oficial, OUG 70 din 31 aug 2023 privind...

Publicată de Daniel Baciu pe Vineri, 1 septembrie 2023

×
Subiecte în articol: pensii Daniel Baciu
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close