Tot mai mulți români petrec Paștele acasă și tot mai mulți taie din buget. 85% vor sărbători în familie în 2026 – cel mai ridicat procent din ultimii trei ani – iar unul din trei își reduce cheltuielile, sub presiunea inflației, arată un studiu Reveal Marketing Research, citat de Agerpres.
Datele arată o sărbătoare așezată tot mai mult sub semnul precauției financiare. 31% dintre respondenți spun că vor cheltui mai puțin decât anul trecut, în creștere semnificativă față de 21% în 2025. La polul opus, 42% intenționează să aloce sume mai mari, însă creșterea reflectă mai degrabă ajustarea la inflație decât un consum sporit. Restul de 27% estimează cheltuieli similare cu cele din 2025, în scădere de la 39%.
Presiunea financiară se resimte mai puternic în rândul femeilor: 35% dintre ele declară că vor reduce cheltuielile, comparativ cu 27% dintre bărbați.
Directorul general al Reveal Marketing Research, Marius Luican, atrage atenția asupra ritmului schimbării.
„Trei ani de date consecutive ne spun acelaşi lucru: românii sărbătoresc Paştele cu tot mai multă precauţie financiară. Ceea ce e nou în 2026 este viteza schimbării - creşterea cu 10% a celor care vor reduce bugetul într-un singur an este un semnal pe care nu îl putem ignora”, a afirmat acesta, citat în comunicat.
Pe fondul incertitudinii economice, românii se întorc tot mai mult spre nucleul familial. 85% vor petrece Paștele acasă, în familie, față de 79% în 2025 și 2024. Excepția vine din partea Generației Z (18-24 de ani), care optează în proporție de 27% pentru ieșirile la restaurant – de trei ori mai mult decât media populației (9%).
Interesul pentru cadouri continuă să scadă pentru al treilea an consecutiv: 55% dintre români intenționează să ofere daruri în 2026, față de 58% în 2025 și 67% în 2024. Destinatarii principali rămân copiii (59%), partenerul de viață (57%) și părinții (40%).
Postul, ținut de aproximativ jumătate dintre români
În privința obiceiurilor religioase, circa 50% dintre români declară că țin post: 12% pe toată durata acestuia, 17% doar miercurea și vinerea, iar 16% numai în Săptămâna Mare.
Sentimentele asociate sărbătorii rămân preponderent pozitive (75%), cele mai frecvent menționate fiind starea de bine (25%), fericirea și entuziasmul (17%) și mulțumirea împreună cu recunoștința (11%). Notabil însă, ponderea celor care leagă această perioadă de sentimentul de liniște s-a prăbușit de la 17% în 2025 la 10% în 2026.
Departe de „agitația comercială”
48% dintre respondenți spun că au observat schimbări în modul în care sărbătoresc Paștele în ultimii ani. Principalul motiv invocat în 2026 este căutarea unui mod mai autentic și mai profund de celebrare, departe de agitația comercială (40%, în creștere semnificativă față de 28% în 2025). 26% adoptă un stil mai minimalist și eco-friendly, pentru a evita consumul excesiv (față de 20% în 2025), iar 24% spun că trec de la o abordare tradițională la una modernă, în scădere de la 35% în 2025.
Cei mai mulți români asociază Paștele cu tradițiile și obiceiurile (37%), 28% pun accent pe conexiunea cu cei dragi, iar 25% văd un echilibru între cele două.
Incertitudinea economică modelează planurile oamenilor
Pentru 81% dintre români, contextul economic și politic influențează modul în care își planifică Paștele, principala reacție fiind orientarea către economisire – în creștere de la 52% în 2025 la 64% în 2026.
În ceea ce privește minivacanța de Paște, 47% dintre respondenți estimează cheltuieli între 500 și 1.500 de lei, 36% sub 500 de lei, iar 13% între 1.500 și 3.000 de lei.
Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat online, în perioada 1-5 aprilie 2026, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.005 respondenți cu vârsta de 18 ani și peste, utilizatori de internet din mediul urban și rural. Marja maximă de eroare este de ±3,1%, la un nivel de încredere de 95%.