Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Joe Biden și-a făcut cont pe TikTok. Aproape cinci milioane de vizualizări în 12 ore

Joe Biden și-a făcut cont pe TikTok. Aproape cinci milioane de vizualizări în 12 ore

Aproape cinci milioane de vizualizări a înregistrat în 12 ore primul clip postat pe TikTok de Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii.

de Georgiana Adam    |    12 Feb 2024   •   17:06

Președintele Joe Biden și-a făcut cont pe controversata platformă de socializare, TikTok. În 12 ore de la prima sa postare, clipul video a înregistrat aproape cinci milioane de vizualizări, aproape jumătate de milion de like-uri și zeci de mii de salvări.

Primul mesaj transmis de președintele american a fost ”lol hey guys”.

Joe Biden și-a făcut cont pe TikTok, în condițiile în care aplicația este interzisă pe cele mai multe dispozitive guvernamentale ale Statelor Unite ale Americii din rațiuni de securitate.

Numele de utilizator al președintelui american este ”@bidenhq”, iar clipul a fost lansat chiar în timpul Super Bowl-ului de duminică.

În videoclipul de lansare, Biden vorbește despre preferințele sale la finala campionatului de fotbal american.

Noul cont de TikTok va fi administrat de echipa sa de campanie, nu de Joe Biden personal.

În anul 2022, președintele SUA a semnat o lege prin care a interzis folosirea dispozitivelor guvernamentale federale pentru accesul la TikTok.

×
Subiecte în articol: Joe Biden TikTok TikTok
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close