Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Ianis Chele, copilul de 11 ani care deține două recorduri mondiale pentru rezolvarea cubului rubik

Ianis Chele, copilul de 11 ani care deține două recorduri mondiale pentru rezolvarea cubului rubik

Ianis Chele are doar 11 ani, dar deține deja două recorduri naționale pentru rezolvarea cubului rubik. Anul acesta a adus României 12 medalii de la competițiile de profil desfășurate în țări precum Polonia, Belgia, Bulgaria și Estonia.

Ianis Chele, copilul de 11 ani care deține două recorduri mondiale pentru rezolvarea cubului rubik
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    01 Dec 2021   •   20:34

Ianis Chele și-a descoperit pasiunea pentru cuburi la finalul anului 2019, când a primit unul cadou de la bunica lui.

S-a antrenat cu entuziasm, iar acum a ajuns să rezolve un cub rubik 3x3, în mai puțin de 8 secunde.

”Sufletul acestei povești începe de fapt mult mai devreme. Nu îmi amintesc sută la sută, dar era în 2016, cred. Am avut cred că două cuburi atunci și nu știu ce am făcut cu ele, dar le-am pierdut.

M-am enervat foarte tare, nu reușeam să le rezolv și apoi am primit al treilea cub în septembrie 2019, de ziua mea. Nu prea îi dădeam interes, pur și simplu îl aveam acolo pe birou și ziceam că într-o zi o să-l rezolv.

Am descoperit o aplicație specială care te ajută să îl rezolvi, dar mi-am zis că nu e destul, trebuie să învăț eu pur și simplu să îl rezolv”, a povestit Ianis la Antena 3.

Ianis Chele a făcut și o demonstrație în direct în emisiunea ”În fața națiunii”, reușind să rezolve cubul rubik în 15 secunde.

Copilul minune a explicat apoi ce trebuie să știi pentru a reuși să rezolvi un astfel de cub.

”Mulți algoritmi, puțină intuiție să construiești cum ar veni un plus, plusul alb de obicei, apoi construiți colțurile, ca să aveți un strat, apoi fixați centrele cu muchiile, apoi se rezolvă pe rând fiecare muchie ca să se potrivească între cele două centre”, a încercat să explice Ianis.

×
Subiecte în articol: Ianis Chele Cubul Rubik
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close