Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii MAE a transmis un mesaj privind incidentele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova

MAE a transmis un mesaj privind incidentele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe al României a luat notă cu preocupare de cele câteva incidente înregistrate recent, în circumstanțe încă neclare, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. 

MAE a transmis un mesaj privind incidentele din regiunea transnistreană a Republicii Moldova
Sursa foto: Facebook/ MAE
de Mia Lungu    |    26 Apr 2022   •   19:24

MAE român apreciază că, în actualul context, este necesară abordarea cu reținere și prudență a situației, clarificarea întârziată a circumstanțelor acesteia, precum și evitarea angajării în orice eventuale provocări.

Din această perspectivă, MAE exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm și responsabilitate al Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, precum și pentru eforturile autorităților de la Chișinău de a gestiona aceste evoluții în mod responsabil, transparent și echilibrat.

Încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menținerea unui climat predictibil și stabil și nu sunt în interesul locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, mai ales în actualul context regional de securitate.  

Pe un plan mai larg, MAE al României reafirmă susținerea pentru soluționarea politică a problemei transnistrene cu respectarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, și fără afectarea orientării sale pro-europene.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close