Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Ce i-au propus Șoșoacă și alți trei parlamentari Ambasadei Rusiei la București. Delegația nu a fost aprobată de Camera Deputaților | Document

Ce i-au propus Șoșoacă și alți trei parlamentari Ambasadei Rusiei la București. Delegația nu a fost aprobată de Camera Deputaților | Document

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:12 31 Mar 2022 Modificat la 20:31 31 Mar 2022
diana-sosoaca-rusia
Sursa foto: Hepta

Delegația a fost formată din parlamentarii Diana Iovanovici-Șoșoacă, Mihai Lasca, Francisc Tobă (toți trei foști membri AUR) și Dumitru Coarnă (PSD).

Unul dintre ei, social-democratul Dumitru Coarnă, va fi propus de Marcel Ciolacu spre excluderea din partid.

Potrivit Art 32, punctul 1 din regulamentul Camerei Deputaților privind organizarea delegațiilor, Biroul Permanent: „organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare pe baza consultării, în funcţie de natura acţiunilor avute în vedere, a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, a grupurilor parlamentare, a Comisiei de politică externă şi a altor comisii permanente, informând Camera Deputaţilor asupra măsurilor stabilite, inclusiv cu privire la componenţa nominală a delegaţiilor.”

Într-o adresă cu antetul Parlamentului României, delegația vorbește despre ”statutul de neutralitate” al României față de invadarea Ucrainei:

„Având în vedere statutul de neutralitate - dorință exprimată în spațiul public - a României și relațiile de bună vecinătate precum și trecutul istoric comun, considerăm că vom putea să asigurăm climatul de încredere pentru ambele țări aflate în conflict astfel încât la sfârșitul negocierilor să fie semnat un acord de pace - Pacea de la București.

Palatul Parlamentului vă oferă climatul și condițiile optime pentru desfășurarea negocierilor și soluționarea tuturor aspectelor care au determinat utilizarea forței.”

În același document, parlamentarii au propus „convocarea la București a unei conferințe”:

„Una dintre cele mai bune căi de soluționare a actualului conflict ruso-ucrainian ar constitui-o inițierea de către Parlamentul României, la propunerea grupului de parlamentari-semnatari ai acestei scrisori, a convocării la București a unei conferințe/consfătuiri a țărilor vecine cu Ucraina, la care să participe și reprezentanți ai Ucrainei și Rusiei, precum și ai SUA și Chinei, La această conferință ar urma să fie convenite propuneri privind acordarea reciprocă de garanții de securitate, așa cum am aflat că a făcut zilele trecute președintele Ucrainei.”

Documentul a fost prezentat în cadrul emisiunii ”În Fața Națiunii”:

×
x close