Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Valeriu Gheorghiţă, despre cum diferenţiem simptomele dintre alergie, gripă şi COVID

Valeriu Gheorghiţă, despre cum diferenţiem simptomele dintre alergie, gripă şi COVID

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campanie de vaccinare anti-Covid-19, a explicat cum putem face diferența între alergie, gripă şi COVID-19, având în vedere simptomele similare.

Valeriu Gheorghiţă, despre cum diferenţiem simptomele dintre alergie, gripă şi COVID
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    28 Sep 2021   •   19:59

Întrebat cum diferențiem simptomele de la alergie, gripă şi COVID-19, pentru a nu ne pune în situaţia de a ne testa săptămânal, Valeriu Gheorghiţă a explicat ce simptom evidențiază fiecare caz.

„Putem despărți foarte simplu alergiile de viroze. Alergiile, în general, evoluează cu senzație de ochi roșu, îți curge ochiul, îţi scurge nasul, avem senzație de mâncărime și strănut. În nici un caz nu apare febra, acesta este un element foarte important febra este absentă.

De asemenea, nu sunt prezente celelalte semne sistemice cum sunt durerile musculare, durerile de cap, să ai acea senzație de curbatură, senzație de stare generală alterată. Aceasta este o reacție alergică.

Când vorbim de strănut, când vorbim de scurgeri nazale apoase, când vorbim de conjunctivită și senzație de mâncărime sau senzație de prurit în absența febrei.

Mai ales la persoanele care au istoric alergic și care recunosc foarte simplu simptomatologia pentru că știu că, întradevăr, în contact cu un agent dezvoltă astfel de simptome.

În ceea ce privește virozele, aici este foarte greu din punct de vedere clinic să spunem că dacă tușești, te doare capul sau faci febră sigur e gripă, sau sigur este COVID-19 sau alte viroze care circulă în sezonul rece.

Orice răceală sau orice viroză respiratorie în plină pandemie de COVID-19, în condițiile în care avem o transmitere comunitară accelerată, prima suspiciune diagnostică este de COVID-19 și atunci avem nevoie de testare, fie cu test antigen, fie cu test PCR, ce avem la îndemână", a spus Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, subliniind că dacă simptomatologia persistă să ne adresăm unui cadru medical.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close