Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Sute de apeluri la 112 din cauza caniculei în România | Avertismentul medicilor în cel mai agresiv val de căldură din istorie

Sute de apeluri la 112 din cauza caniculei în România | Avertismentul medicilor în cel mai agresiv val de căldură din istorie

Ne confruntăm cu cel mai agresiv val de căldură din istorie. Sunt temperaturi record peste tot în lume, dar şi în România. Astăzi, vârful a fost atins la prânz, când temperatura resimțită a ajuns la 45°C. Astfel, medicii rămân în alertă și fac apel la populaţie să se protejeze. Iată cum.

de Cristi Popovici    |    17 Iul 2023   •   19:11

A fost una dintre cele mai calde zile de iulie din istoria măsurătorilor de la noi din țară. În centrul Bucureștiului, orice petec de umbră era o binecuvântare la orele prânzului.

Pe șantierele care au împânzit oraşul muncitorii au trecut cu greu peste această zi.

"Suntem învățați. Lucrez și iarna și vara, asta e, să ținem sistemul în funcțiune. N-avem ce face. Ajunge la și la 60-70°", spune un muncitor.

A fost cod portocaliu de caniculă valabil în jumătate de țară, iar valul de căldură va cuprinde țara și în zilele următoare, spun meteorologii. Asfaltul încins și blocurile care radiază căldura se numără printre factorii ce amplifică la oraș canicula și care pot afecta buna funcționare a organismului.

Simptomele care avertizează corpul că se luptă cu căldura excesivă sunt confuzia, amețeala, creșterea pulsului, durerile de cap și oboseala greața sau transpirația excesivă și crampele musculare. Când apar toate aceste simptome, înseamnă că sunteți deshidratat. Un pahar cu apă și câteva minute într-un spațiu cu aer condiționat vă vor ajuta să vă reveniți.

În Capitală au fost 41,8°C la nivelul aerului, iar la nivelul solului temperatura este și mai mare 48°C. Vestul și sudul țării au fost zonele unde aerul a fost de-a dreptul fierbinte. La Bihor, autoritățile au amenajat containere de prim ajutor unde oamenii s-au putut răcori.

Mulți vârstnici au ignorat avertismentele și au ieșit la plimbare.

"Acum am ieșit așa pe fugă, dar mă duc, stau la umbră, lichide multe,supe", spune un bărbat.

"Aerul mă deranja, îmi pare sufocant", mai spune o femeie.

Iar pe litoral plaja era plină de lume în intervalul 12-16, exact când soarele arde cel mai puternic.

Sute de apeluri la 112 în România, în cel mai agresiv val de căldură din istorie

Dr. Alice Grasu, managerul serviciului Ambulanță București-Ilfov, a anunţat că numărul apelurilor la 112 a crescut simțitor, în ultimele ore.

Canicula s-a simțit și la Ambulanță, mai ales când vorbim de activitate. Asistăm la o creștere a numărului de solicitări de ieri până astăzi cu 8,11% când vorbim de total solicitări, iar când vorbim de urgențe, de cod roșu și cod galben, cazuri foarte grave și cazuri grave, creșterea față de ieri este cu un procent de 13%.

760 de persoane au avut nevoie de ambulanță. Dintre acestea, 460 au prezentat urgențe de cod roșu și cod galben. Dintre  cazurile de urgență, 50 de persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanță, 16 dintre ele au prezentat senzație de pierdere a stării de consitență, respectiv lipotimi, dar trei persoane chiar și-au pierdut starea de consitență pentru puțin timp, au făcut sincopă sau au leșinat.

Vârstele cele mai afectate de caniculă sunt vârstele extreme sugar, copii mici, persoane de vârstă a treia persoane cu dizabilități, dar și persoanele cu afecțiuni cronice.

De aceea tot timpul am recomandat ca în intervalul 11-18, persoanele vulnerabile, acele categorii de care am vorbit și alte persoane care știu că suportă cu multă greutate căldura, să evite plimbările lungi în soare, să evite expunerea voluntară la soare, plaja, să evite efortul fizic în soare și sportul.

- Care sunt primele simptome ale stării de rău în momentul în care stăm la soare?

Momentul în care apare acea senzație de oboseală, durere de cap greață și chiar vărsături. Iar dacă continuăm să rămânem în soare, dacă nu ne retragem la umbră și nu ne hidratăm corespunzător, poate să apară lipotimie sau chiar sincopă", a spus de. Alice Grasu,managerul serviciului Ambulanță București-Ilfov, la Antena 3 CNN. 

Meteorologii spun că vom avea în această săptămână nopți tropicale.

"Vom vorbi de acest al doilea val de căldură și pe parcursul acestei săptămâni și posibil a se prelungi până la sfârșitul lunii lui cuptor. Nu excludem ca și toată luna iulie din acest an să fie în top cinci cele mai călduroase luni",  a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: canicula avertisment medici Dr. Alice Grasu
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close