Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Şantierele din România: Echipamente de protecţie lipsă şi angajări făcute la o bere

Şantierele din România: Echipamente de protecţie lipsă şi angajări făcute la o bere

Neregulile se țin lanț pe șantierul unde au murit doi muncitori în urmă cu două zile. Nu există nicio autorizație de construcție și nu se știe nici ce fel de lucrări se făceau. După acest caz șocant reporterii News Hour with CNN au vrut să vadă care sunt pericolele la care se expun muncitorii pe șantierele din București.

Şantierele din România: Echipamente de protecţie lipsă şi angajări făcute la o bere
Sursa foto: Antena 3
de Cristi Popovici    |    04 Aug 2021   •   19:08

Procurorii de la Serviciul Omoruri au început audierile în cazul celor doi muncitori morţi în accidentul de muncă de pe şantierul din curtea Ministerului Culturii. Trei dintre oamenii din echipă au ajuns deja în faţa anchetatorilor. Societatea, care aparţine de Primăria Sectorului 3, nu avea nici un fel de autorizaţie pentru lucrări.

Reamintim că în urmă cu două zile, un mal de pământ s-a surpat şi a căzut peste 6 oameni: doi dintre ei au murit şi alţi 4 au fost grav răniţi. Reporterii News Hour with CNN au vrut să vadă la ce riscuri se expun cei care lucrează în construcţii. Unii, nu beneficiază deloc de echipamente de protecţie. Alţii, par că uită de ele. 

Reporter: Nu iți e teamă sa urci fără protecție?
Muncitor: Nu. Când e periculos atunci ne luam pe noi.
Reporter: Pai şi nu e periculos?
Muncitor: Nu, pentru mine nu!

Şantierele din România: Echipamente lipsă şi angajări făcute la o bere

Mai mult, angajările par să se facă... la o bere.
Reporter (camera ascunsă): Mă interesa şi pe mine cu şeful să vorbesc pentru lucrare, pentru angajare.
Muncitor: A, să vă luaţi lucrări.
Reporter: Nu. Să mă angajez.
Muncitor: Te bagi la fier?
Reporter: Da, bineînţeles, cum să nu?
Muncitor: Te ducem la noi. Mergi la noi?
Reporter: Sigur.
Muncitor: Hai că-l sun pe Gabi. Salut, Gabi! Mă scuzi că te deranjez! Să ai poftă de la masă! Uite a venit un băiat pe aici, pe la magazin unde bem noi o bericioaică şi vrea să se angajeze.Omul e mare...duce.

În timp ce procurorii încearcă să stabilească cine se face vinovat, Blocul Naţional Sindical cere măsuri după valul uriaş de accidente de muncă din ultimul timp.

×
Subiecte în articol: şantiere România muncitori decese
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close