Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate Pericolul automedicației cu antibiotice | Prof. Dr. Sarafolean: "Antibioticele nu se folosesc pentru tratarea virozelor de sezon"

Pericolul automedicației cu antibiotice | Prof. Dr. Sarafolean: "Antibioticele nu se folosesc pentru tratarea virozelor de sezon"

Prof. Dr. Codruţ Sarafoleanu a vorbit, în cadrul rubricii Sfat de sănătate, despre prevenirea şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene. Totodată, acesta a mai vorbit şi despre cum tratăm corect virozele şi răcelile de sezon.

Pericolul automedicației cu antibiotice | Prof. Dr. Sarafolean: "Antibioticele nu se folosesc pentru tratarea virozelor de sezon"
de Georgiana Adam    |    22 Noi 2023   •   11:35

"În primul rând, trebuie să avem în vedere că 90% din virozele de sezon sunt infecţii virale. Prin urmare, antibioticul nu este prima noastră opţiune terapeutică.

În al doilea rând, trebuie să tratăm corect aceste viroze. Trebuie să tratăm simptomele. Dacă avem nasul înfundat, atunci vom pune picături în nas. Luăm vitamina C, antitermice, antipiretice. De asemenea, nu excludem anumite leacuri mai vechi. Vorbim aici de ceaiuri, mierea, care ne ajută foarte mult din punct de vedere simptomatic.

În cazul în care, suferinţa se prelungeşte, febra se menține mare, apar alte semne care sugerează o infecție, atunci cu siguranță pacientul trebuie să se adreseze unui medic de familie sau unui medic ORL pentru a primi tratamentul potrivit.

Este o regulă: Nu luăm tratament după ureche. În primul rând, antibioticul va fi inutil și ne va spori șansele de a avea rezistențe antimicrobiene și în momentul în care avem într-adevăr o infecție reală care necesită antibiotic, s-ar putea să avem surpriza neplăcută că respectivii germeni sunt rezistenți la antibioticele uzuale pe care noi le-am folosit inutil în virozele respiratorii.

Pe de altă parte, pacienții se sperie de simptome și mai ales părinții copiilor cu simptome de viroze respiratorii și atunci există o oarecare presiune pe prescriptor pentru rețeta cu antibiotic.

Febra, de exemplu, nu este un semn rău, este un semn de reactivitate a organismului, motiv pentru care dacă se menține în anumite limite și scade foarte ușor la antitermice.

Prevenția este importantă. Să încercăm să evităm spațiile aglomerate, de purtat mască, dacă mai putem suporta masca. Totodată, să-i respectăm pe ceilalţi şi să le respectăm intimitatea.", a mai spus medicul.

Rezistența la antibiotice reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică la nivel mondial, fiind descrisă de Organizația Mondială a Sănătății ca o cauză majoră de mortalitate din cauza agenților patogeni bacterieni rezistenți. Este una dintre primele 10 amenințări de sănătate publică globală cu care se confruntă umanitatea 1,27 de milioane de decese anual și până în 2050, aproape 10 milioane de decese în fiecare an sunt din cauza infecțiilor incurabile.

Amploarea abuzului de antibiotice în infecțiile de tract respirator în România

  • 72% cred că sunt destul de bine informați despre modul în care antibioticele acționează asupra bolilor respiratorii 
  • 52% consideră că antibioticele ucid virusurile
  • 47% cred că antibioticele sunt eficiente pentru durerile în gât 
  • 48% cred că antibioticele ameliorează durerea
  • 45% sunt de acord că ar trebui păstrate antibioticele rămase pentru data viitoare 
  • 40% cred că antibioticele ar trebui să fie disponibile la cerere de la farmacie
  • 34% consideră că nu au suficiente cunoștințe pentru a trata bolile respiratorii fără antibiotice
  • 64% au obținut antibioticul de la un profesionist în domeniul sănătății

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close