Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Interviu fabulos cu un fost şef din contraspionaj | Dezvăluiri despre spionii ruşi din România

Interviu fabulos cu un fost şef din contraspionaj | Dezvăluiri despre spionii ruşi din România

Ioan Burdulea, colonel în rezervă, dar şi fost ofiţer de informaţii, a dezvăluit în exclusivitate la Antena 3 CNN, cum au fost cei 16 ani de activitate, dar a făcut şi mărturisiri despre secretele spionilor KGB la Bucureşti.

de Iulia Gorgorin    |    18 Oct 2022   •   23:00

Ioan Burdulea, fost ofițer de informații, a fost invitat în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", unde a vorbit cu Mihai Gâdea, despre vânătorii de spioni KGB ai lui Ceaușescu.

În anul 1969, după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, a fost înființată Unitatea 0110/Anti-KGB, unitate specială care se ocupa cu acţiuni de contraspionaj în ţările socialiste.

Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României. Astfel, prin agenții săi, Kremlinul supraveghea regimul politic de la București.

De asemenea, colonelul Ioan Burdulea a vorbit cu Mihai Gâdea şi despre cartea sa, "Vânătoarea de spioni (Amintirile unui ofițer de informatii din celebra UM110 - Unitatea anti-KGB).

"În 1989, înainte de 22 decembrie, în România au intrat 15.000 de ruşi. Şi aţi văzut care au fost urmările şi ce schimbări au avut loc în România. Timp de doi ani, din 1989 până în 1991, România a ajuns 100% sub influenţa fostei Uniuni Sovietice", a spus Ioan Burdulea.

Întrebat dacă ceea ce s-a întâmplat în 1989 a fost o mişcare a KGB-ului, fostul ofiţer de informaţii a răspuns:

"Da, bineînţeles. Serviciul principal de informaţii al Uniunii Sovietice, principal în sensul puterii de acţiune, era serviciul de spionaj al armatei. KGB-ul avea preocupare de activitate civilă", a adăugat colonelul, care a dezvăluit câţi spioni ruşi a prins în România.

"Am cunoscut activitatea unor spioni. Era dificil să te poţi pronunţa că ai prins şi ai arestat un spion. Mai mult ne ocupam de trădători, pentru că un spion nu poate să-şi îndeplinească misiunile dacă nu găseşte trădători. 

Trădătorii de care m-am ocupat direct, de calibru mare, au fost în cei 16 ani, cât am lucrat. De altfel, eu am condus un compartiment de contraspionaj în judeţul Dâmboviţa, însă am fost în măsură să cunosc la nivel naţional acitivitatea, pentru că generalul Niculicioiu Victor, care a condus ultimii şapte ani unitatea respectivă de la Bucureşti, avea un obicei foarte bun. Cel puţin la trei luni organiza câte o consfătuire cu toţi şefii de compartimente, unde se discutau problemele esenţiale.

Direct m-am ocupat, în sensul că am avut o acţiune informativă. Fostul contraamiral Nicolae Mihai, care a condus un timp Marina Militară din România. El fusese recrutat în '58, a făcut un curs de pregătire la Leningrad. Interesant, că în afară de pregătirea în domeniul armatei, ca marinar în Marină, a făcut şi şase luni de contrainformaţii. Ce o fi având contrainformaţiile cu activitatea Marinei, e altă problemă.", a dezvăluit Ioan Burdulea, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Interviul complet îl puteţi urmări în imaginile video de mai sus.

 

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close