Antena 3 CNN Actualitate Mihai Gâdea, mesaj dur pentru autorități după explozia din Rahova: Faceți proprietarii chiriași? Pe bune? Găsiți alte soluții

Mihai Gâdea, mesaj dur pentru autorități după explozia din Rahova: Faceți proprietarii chiriași? Pe bune? Găsiți alte soluții

G.A.
5 minute de citit Publicat la 22:05 21 Oct 2025 Modificat la 07:16 22 Oct 2025
Captură de ecran 2025-10-21 220531

Directorul Antena 3 CNN, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea, a catalogat anunțul Ministerului Dezvoltării apartamentele victimelor exploziei din Rahova drept un gest inacceptabil, care ignoră drama familiilor afectate. În opinia sa, statul trebuie să găsească soluții reale și imediate pentru oamenii rămași fără locuințe, nu să le transforme proprietățile în locuințe de închiriat.

Mihai Gâdea: Există de foarte multe ori în viața noastră evenimente care ne marchează, care sunt momente de cotitură. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în România este unul dintre acele momente de care noi toți ne vom aminti pentru totdeauna. Un bloc din Rahova a explodat. Acolo au murit trei oameni, iar din această seară nu mai vreau să vorbim despre trei oameni ca și când ar fi undeva foarte departe de noi. E vorba de o doamnă avocată de 51 de ani, e vorba de o tânără însărcinată, de 24 de ani. E vorba de o doamnă de 65 de ani proiectată de suflul deflagrației într-un bloc, vecini. Alte 20 de persoane a fost rănite, dintre care 15 au fost transportate la spital.

Toate familiile care se aflau în acel bloc sunt în stare de șoc și în aceste zile se uită cum toată viața lor, toată existența lor, așa cum o știau, intră pe o traiectorie de care nici măcar nu și-ar fi putut imagina. Pentru noi, această experiență dramatică este ceva ce ne ține încremeniți, stupefiați, revoltați de ceea ce se poate întâmpla în România. Pentru acești oameni însă, este ceva ce doar cineva care a trecut printr-o dramă, printr-o tragedie, printr-un cataclism, își poate imagina ce este în sufletele lor.

Locuitorii acestui bloc sunt stupefiați de ceea ce au auzit astăzi: Ministerul Dezvoltării a dat un comunicat care ne spune că oamenii să stea liniștiți, se rezolvă, o să se facă ori un bloc nou ori se va repara, iar oamenii vor putea plăti chirie. O să plătească chirie până la finalul vieții și apoi copiii lor încă 20 de ani. 

Statul are probleme. Acestea sunt niște locuințe proprietate personală și statul vine și spune în comunicatul ăsta păi noi nu prea avem cum... Păi d-aia e statul român atât de mare și atât de gras și atât de puternic, care poate să facă orice să găsească o soluție. Pentru că oamenii aceștia, care aveau niște locuințe ale lor pe care le-au plătit, doar ei știu cum, cu muncă multă, s-au îndatorat la bănci, s-au îndatorat la mama, la tata, să ai o locuință nu este simplu... Da, și tu n-ai niciun fel de vină din cauza unor nenorociți, îți sare blocul în aer, îți mai mor și cei dragi, cei din familie și după ce se întâmplă toată această nenorocire, nu pot să intre în locuințele lor, nu să doarmă acolo, nu pot să intre să-și ia un pulover sau o pătură sau orice. Tu vii și le spui n-aveți niciun fel de grijă, vă facem chiriași. Pe bune? Statul român, atât de mare și de puternic cum e poate să găsească soluții, poate inclusiv să facă donații, în condițiile în care există o situație, o tragedie, așa cum este cea de acum.

Apropo, pentru domnii care dau comunicate din birouri e foarte bine, extraordinar că dumneavoastră comunicați, în afară de primarul general interimar și de primarul de sector, câți ați fost acolo să vă uitați cu proprii ochi ce s-a întâmplat? Câți dintre dumneavoastră ați mers să vă uitați în ochii acestor oameni și să le spuneți un cuvânt de încurajare, să-i luați în brațe doar să vă vadă că sunteți acolo.

În condițiile în care n-ați făcut asta, luați comunicatul ăsta, printați-l pe hârtie moale și faceți ce se face cu hârtia moale. Oamenii aceștia au nevoie de un răspuns ferm, au nevoie de certitudini și au nevoie să le dați o perspectivă în momentul în care le sare blocul în aer, pentru că compania de gaz ați dat-o unei companii mari franțuzești, iar ăia nu știu ce fac, dar pare că aruncă blocul în aer prin România. În condițiile astea, dumneavoastră ar trebui să găsiți soluții, că de aia sunteți stat român, cum aveți juriști, aveți soluții, vă interesează. Pe mine mă interesează în această seară să fiu corect față de adevăr și față de acești oameni, pentru că ei sunt frații și surorile noastre, pentru că noi avem o datorie față de ei, iar oamenii aceștia în această seară merită să fie ascultați de o țară întreagă.

Dacă n-ați avut bunul simț să vă duceți să vizitați locul tragediei, dacă n-ați avut curajul să-i priviți în ochi pe acești oameni, măcar uitați-vă la ei în această seară. Am să fac un exercițiu în seara asta. Dacă n-ați vorbit cu ei până acum, repet, poate o să ne spună dânșii, poate au venit unii noaptea pe furiș. L-am văzut pe primarul general interimar Bujduveanu și l-am văzut pe primarul de sector acolo, pe Vlad Piedone. Nu am văzut pe altcineva. Eu cred totuși, că dacă ți se oferă niște demnități foarte înalte în stat, cred că ai o datorie extrem de importantă. Dacă în seara asta vreți să comunicați cu acești oameni, se poate inclusiv prin televiziune. Oricine se află într-o funcție de conducere cred că știe care este numărul redacției noastre, care este numărul producătoarei mele și puteți intra în legătură să transmiteți un mesaj acestor familii. Iar noi toți celalți, dragi prieteni, care ne uităm la acești oameni în această seară, gândiți-vă bine, cercetați-vă sufletele și luați o decizie. Îi lăsăm așa să vedem cum se chinuie sau facem tot ce putem, ca o uriașă familie, ne strângem în jurul lor, ne strângem de mâini și vedem ce putem face fiecare ca ei să poată depăși această tragedie. Să sperăm că mâine și poimâine și răspoimâine nu va fi vorba de niciunul dintre noi. Dacă oricăruia dintre noi i s-ar întâmpla ceva, așa am învățat noi, ca români, ca oameni credincioși, ca oameni de onoare, în clipa în care cineva trece printr-un necaz, să facem ceea ce știm mai bine să-i ajutăm pe acei oameni.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close