Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat că plata pe card a alocației de stat pentru copii, a indemnizației pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție începe de vineri, 8 mai, relatează Agerpres.
Beneficiarii care au optat pentru plata prin mandat poștal vor primi sumele după 10 mai 2026.
Alocația de stat pentru copii este acordată în baza Legii nr. 61/1993, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În prezent, cuantumul este de 719 lei pe lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și pentru copiii cu handicap, respectiv 292 lei pe lună pentru copiii între 2 și 18 ani, pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional până la terminarea acestora, precum și pentru tinerii cu handicap înscriși într-o formă de învățământ preuniversitar, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție sunt reglementate prin OUG nr. 111/2010 și au ca scop susținerea familiei în perioada creșterii copilului și încurajarea revenirii părinților în activitatea profesională.
Indemnizația se acordă până la vârsta de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități, și reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nașterii. Valoarea minimă este de 1.651 lei pe lună, iar cea maximă de 8.500 lei pe lună.
Stimulentul de inserție se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului care revin în activitate înainte ca acesta să împlinească 6 luni. Aceștia primesc 1.500 lei pe lună până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, iar ulterior, până la 3 ani, valoarea scade la 650 lei pe lună. Dacă părintele revine în activitate după ce copilul a împlinit 6 luni, stimulentul este de 650 lei pe lună până la vârsta de 3 ani a copilului.
În cazul părinților cu copii cu dizabilități care revin în activitate înainte ca aceștia să împlinească 1 an, stimulentul este de 1.500 lei pe lună până la 3 ani, apoi de 650 lei pe lună până la împlinirea vârstei de 4 ani a copilului.
