Subiectele pentru proba orală la limba română au apărut de duminică pe internet. Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, anunţa luni, la prânz, de la Timişoara, că au existat scurgeri de informaţii de la centrele de examen şi că a cerut intervenţia Ministerului de Interne pentru a investiga cine a sustras subiectele de la proba orală de limba şi literatura română de la bacalaureat.
Adomniţei a anunţat ulterior la Antena 3 că persoana care a transmis aceste mesaje a fost identificată deja de poliţie. ?Cazul a fost rezolvat?, a declarat Adomniţei, refuzând să vorbească însă despre identitatea celui de la care a pornit scandalul. Ministrul a acuzat că se încearcă decredibilizarea Ministerului Educaţiei de câţiva ani buni. ?Acum, ministerul a acţionat prompt şi a beneficiat de ajutorul instituţiilor abilitate?, a declarat el, adăugând însă că cei care primesc cele mai mari lovituri sunt chiar elevii.
Mai mult, ministrul a precizat că site-ul Ministerului Educaţiei a fost atacat în repetate rânduri, serverul a fost forţat, însă niciodată cu succes. Am avut un site foarte bine apărat, dar atacuri au fost multe?, a încheiat Adomniţei.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate