Antena 3 CNN Actualitate Descoperire spectaculoasă pe șantierul Centurii de Vest a Timișoarei: Un războinic îngropat cu tot cu calul său și obiecte prețioase

Descoperire spectaculoasă pe șantierul Centurii de Vest a Timișoarei: Un războinic îngropat cu tot cu calul său și obiecte prețioase

I.C.
1 minut de citit Publicat la 11:50 05 Mai 2026 Modificat la 11:51 05 Mai 2026
687142166_1276051997949691_8591448964515518364_n

Lucrările la noua variantă de ocolire a Timișoarei au scos la iveală o bucată din istoria veche a regiunii. Arheologii care cercetează traseul viitoarei șosele au descoperit mormântul unui războinic îngropat împreună cu calul său, dar și mai multe obiecte din aur, argint și bronz.

Cine a fost războinicul descoperit

Conform specialiștilor de la Muzeul de Istorie din Satu Mare, mormântul datează din secolele VI - VII d.Hr. și aparține culturii avare - un popor de călăreți războinici care a dominat Europa Centrală și de Est în acea perioadă.

Faptul că bărbatul a fost înmormântat alături de calul său, dar și prezența unor piese din aur, argint și bronz în interiorul mormântului, le indică arheologilor că acesta avea un statut social ridicat.

Cercetările sunt realizate de specialiștii Muzeului de Istorie din Satu Mare și continuă în paralel cu lucrările de pe șantier.

Viitoarea centură ocolitoare de vest a Timișoarei va traversa teritoriile administrative ale municipiului și ale localităților Săcălaz și Sânmihaiu Român. Șoseaua este proiectată pentru o viteză de 120 km/h, cu excepția zonei de legătură cu Centura Sud și a traversării canalului Bega, unde viteza va fi limitată la 80 km/h.

Pe traseu vor fi ridicate 10 poduri și pasaje, plus 4 noduri rutiere. Cele mai complexe lucrări sunt două pasaje de peste 750 de metri lungime care vor trece peste calea ferată.

Proiectul valorează 1,41 miliarde de lei (fără TVA). Banii vin din fonduri europene, prin Programul de Transport 2021-2027.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close