Antena 3 CNN Actualitate Echipele de robotică ale României au câștigat primele patru locuri la Campionatul Mondial din SUA. Nicușor Dan: România e mândră de voi

Echipele de robotică ale României au câștigat primele patru locuri la Campionatul Mondial din SUA. Nicușor Dan: România e mândră de voi

R.M.
2 minute de citit Publicat la 20:20 03 Mai 2026 Modificat la 20:53 03 Mai 2026
686931265_18179915122385573_7729335999041550553_n
Echipele care au participat la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA / sursă foto: Facebook - Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan i-a felicitat, duminică, pe elevii români care au participat la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, și au ocupat primele patru locuri ale competiției. „România e mândră de voi”, a transmis șeful statului.

„Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale acestei prestigioase competiții internaționale.

Pe o parte dintre aceștia i-am cunoscut în luna aprilie, când se aflau în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara și am fost impresionat de energia și creativitatea lor. 

Echipa Velocity de la liceul “Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila a câștigat Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Echipa Heart of RoBots de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău a câștigat locul al doilea.

Echipa Quantum Robotics de la Liceul Internațional de Informatică din București a câștigat locul al treilea.

Echipa AiCitizens de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani a câștigat locul al patrulea.

România e mândrǎ de voi!”, a scris președintele Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Elevii brăileni au obținut titlul mondial după un parcurs marcat de probe tehnice dificile și meciuri decisive, reușind să se impună în fața celor mai bune echipe de robotică din lume.

„Mă simt foarte bine, tocmai am câștigat campionatul mondial, nu avem cuvinte. Nu ne-am așteptat la asta, mai ales după ce am avut probleme tehnice ziua trecută, dar suntem foarte mândri că am putut reprezenta România și chiar să câștigăm campionatul mondial pentru România”, a declarat căpitanul echipei, Filip Neațu, citat de pagina de Facebook a Asociației Părinților Elevilor Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, citată de Agerpres.

Potrivit datelor competiției, în prima zi, echipa a înregistrat trei victorii din cinci meciuri, cele două înfrângeri fiind cauzate de probleme tehnice ale robotului. Membrii echipei au remediat rapid defecțiunile, iar în ziua a doua au revenit în competiție cu un robot optimizat, obținând alte trei victorii și calificându-se în fazele eliminatorii.

În playoff, „Velocity” a format o alianță cu echipa Exodus 30030 din Texas, colaborare care s-a dovedit decisivă, cele două echipe câștigând meciurile cu scoruri ridicate, inclusiv un rezultat record al diviziei Lovelace.

Echipa „Velocity” este coordonată de prof. Paul Pruș, iar din echipa brăileană fac parte elevii Filip Neațu, Dennis-Gabriel Racoviță, Pîrvu Alecsandra - Flavia, Tudor Iulia, Prodan Dragoș, Gălbinaș Andreea Cristina, Pavel Bogdan-Cristian, Bănică Alexandru Ioan, Tudor Laura, Mototolea Luca-Andrei, Dan Victor, Toma Irina, Tutulan Beatrice, Berneanu Mihai, Pană Teodor, Lascu Andrei, Burtea Andrei, Marin Yanis, Sandu Mihnea-Ionuț, Croitoru Maria Alexandra și Cauteș Ștefan-Gabriel.

Performanța de la mondiale vine după ce, în luna martie 2026, echipa „Velocity” a câștigat Campionatul Internațional FTC desfășurat la Cesenatico (Italia), unde a obținut locul I în meciurile de calificare, în competiție cu 37 de echipe din 16 țări, și a fost distinsă cu Design Award, premiu acordat pentru cel mai bun proces de proiectare inginerească a robotului.

Campionatul mondial FIRST Tech Challenge reunește anual cele mai bune echipe de robotică din lume, fiind una dintre cele mai importante competiții internaționale de robotică pentru elevi. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close