Primele rezultate la Bac 2026 vor fi publicate marți, 7 iulie, până la ora 12:00, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației. Rezultatele la Bacalaureat 2026 sunt afișate online, pe site-ul oficial al Ministerului Educației, la avizierele centrelor de examen, dar ele vor fi și pe antena3.ro, pe județe.
După afișarea notelor, absolvenții de liceu vor avea posibilitatea să își consulte lucrările și să depună contestații, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 13 iulie.
UPDATE Rezultatele la Bac 2026 se anunță, „probabil” până la ora 10:00, spune ministrul Educației
Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat pe Facebook că, „probabil”, rezultatele vor fi publicate până la ora 10:00.
„Evaluarea lucrărilor pentru examenul de Bacalaureat s-a încheiat.
Datele sunt în curs de transfer către platforma de publicare.
Urmează verificările finale și generarea rapoartelor.
Probabil că, până mâine, la ora 10, se vor publica rezultatele online.
P.S. Trenul promovării circulă cu aceeași viteză ca anul trecut, dar și-a mărit capacitatea”, a scris pe Facebook Mihai Dimian.
Rezultatele la Bac se publică marți, până la ora 12:00
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a informat că rezultatele examenului naţional de Bacalaureat vor fi afişate până marţi, la ora 12:00, şi i-a sfătuit pe cei care vor promova să aleagă cu înţelepciune calea pe care o vor urma.
"Pentru mulţi dintre voi va fi un moment de bucurie. Alegeţi cu înţelepciune calea pe care o veţi urma, în funcţie de ceea ce vă pasionează şi de ceea ce vă doriţi să deveniţi, nu doar de ceea ce pare mai uşor", a scris ministrul pe Facebook.
El le-a transmis celor care nu reuşesc să promoveze să nu renunţe, întrucât nu se află la un capăt de drum şi pot participa la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului.
"Celor care nu reuşesc să promoveze, le transmit un mesaj simplu: nu renunţaţi! Nu vă aflaţi la un capăt de drum. Bacalaureatul are şi o sesiune de toamnă şi veţi avea o nouă şansă. Folosiţi săptămânile care urmează pentru a vă pregăti, înscrieţi-vă la sesiunea din august şi reveniţi cu încredere. Un rezultat nu vă defineşte, însă perseverenţa vă poate defini viitorul!", a adăugat Mihai Dimian.
Rezultate Bac 2026: Au fost corectate aproape toate lucrările
Luni, 6 iulie, la orele amiezii, mai rămăseseră foarte puține lucrări de corectat, iar oficialii din Ministerul Educației au spus că, în aceste condiții, anunțarea rezultatelor poate fi făcută așa cum s-a stabilit anterior - pe 7 iulie, până în ora 12:00.
Rezultatele pe județe vor putea fi consultate în lista de mai jos, imediat după publicare.
Rezultate la Bacalaureat 2026, pe județe
- Rezultate Bac 2026 București
- Rezultate Bac 2026 Alba
- Rezultate Bac 2026 Arad
- Rezultate Bac 2026 Argeș
- Rezultate Bac 2026 Bacău
- Rezultate Bac 2026 Bihor
- Rezultate Bac 2026 Bistrița-Năsăud
- Rezultate Bac 2026 Botoșani
- Rezultate Bac 2026 Brăila
- Rezultate Bac 2026 Brașov
- Rezultate Bac 2026 Buzău
- Rezultate Bac 2026 Călărași
- Rezultate Bac 2026 Caraș-Severin
- Rezultate Bac 2026 Cluj
- Rezultate Bac 2026 Constanța
- Rezultate Bac 2026 Covasna
- Rezultate Bac 2026 Dâmbovița
- Rezultate Bac 2026 Dolj
- Rezultate Bac 2026 Galați
- Rezultate Bac 2026 Giurgiu
- Rezultate Bac 2026 Gorj
- Rezultate Bac 2026 Harghita
- Rezultate Bac 2026 Hunedoara
- Rezultate Bac 2026 Ialomița
- Rezultate Bac 2026 Iași
- Rezultate Bac 2026 Ilfov
- Rezultate Bac 2026 Maramureș
- Rezultate Bac 2026 Mehedinți
- Rezultate Bac 2026 Mureș
- Rezultate Bac 2026 Neamț
- Rezultate Bac 2026 Olt
- Rezultate Bac 2026 Prahova
- Rezultate Bac 2026 Sălaj
- Rezultate Bac 2026 Satu Mare
- Rezultate Bac 2026 Sibiu
- Rezultate Bac 2026 Suceava
- Rezultate Bac 2026 Teleorman
- Rezultate Bac 2026 Timiș
- Rezultate Bac 2026 Tulcea
- Rezultate Bac 2026 Vâlcea
- Rezultate Bac 2026 Vaslui
- Rezultate Bac 2026 Vrancea
Când pot fi depuse contestațiile la Bac 2026
Imediat după anunțarea rezultatelor inițiale de la Bac 2026, începe etapa în care candidații își pot consulta lucrările și pot depune contestații, în cazul în care consideră că lucrările lor nu au fost notate corect.
Astfel, pe 7 iulie 2026, între orele 14:00 și 18:00, și în zilele de 8 și 9 iulie, candidații își pot vizualiza lucrările și pot depune contestații.
Solicitările pot fi depuse direct la centrul de examen sau prin modalitățile comunicate de inspectoratele școlare. În cazul candidaților minori, cererea trebuie semnată atât de absolvent, cât și de părinte sau de reprezentantul legal, conform prevederilor în vigoare.
Lucrările contestate sunt evaluate de alți profesori decât cei care au realizat corectarea inițială, iar nota stabilită în urma acestei proceduri devine definitivă.
Când se afișează rezultatele finale la Bac 2026
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi publicate pe data 13 iulie, iar notele afișate atunci rămân definitive.
După afișarea rezultatelor finale de la Bac 2026, absolvenții se pot înscrie la instituțiile de învățământ superior sau își pot urma parcursul profesional dorit.