Consilierul local AUR din Motru, Nicolae Milcă, în vârstă de 39 de ani, nu a promovat nici în acest an examenul de Bacalaureat. Acesta se află la un nou eșec în încercarea de a obține diploma de absolvire a studiilor liceale, în condițiile în care ocupă, din 2024, funcția de ales local în Consiliul Local Motru și conduce, din noiembrie anul trecut, organizația locală AUR.
Participarea lui la sesiunea din acest an a Bacalaureatului este însoțită și de suspiciuni de fraudă, potrivit Gorj Online.
La Poliția Municipiului Motru a fost deschis un dosar de cercetare, după apariția unor informații potrivit cărora alesul local ar fi introdus în sala de examen un dispozitiv electronic prin care urmau să i se transmită rezolvările subiectelor.
Până în prezent, autoritățile nu au confirmat oficial aceste informații, iar cercetările sunt în desfășurare, dar la sfârșitul săptămânii trecute, Nicolae Milcă ar fi fost audiat la poliție în acest dosar, potrivit sursei citate.
Chiar dacă nu are Bacul, Nicolae Milcă este membru al Comisiei Juridice și de Disciplină din Consiliul Local Motru și președinte al Comisiei pentru mediu, turism, comerț și agricultură.
Totodată, prin hotărâre a Consiliului Local, acesta a fost desemnat reprezentant în Comisia de Evaluare și Asigurarea Calității (CEAC) a Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru. Comisia are atribuții privind monitorizarea și evaluarea procesului de asigurare a calității în unitatea de învățământ, iar din componența acesteia fac parte reprezentanți ai școlii, ai autorităților locale și ai părinților.
Potrivit informațiilor publice, înainte de a intra în politică, Nicolae Milcă a fost angajat al societății Direcția Publică Motru SA. În prezent, acesta administrează o societate comercială cu activitate în domeniul montării centralelor termice.