Peste 9.600 de candidaţi care au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de metodologie sunt aşteptaţi, marţi, la proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, care se va desfăşura în 42 de centre de examen – câte unul în fiecare judeţ, notează Agerpres.
„Din totalul celor peste 10.000 de candidaţi înscrişi, sunt aşteptaţi să participe cei peste 9.600 de candidaţi care au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de metodologie: stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul 'Bine' sau 'Foarte bine' pentru anul şcolar în curs, cel puţin 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective”, precizează Ministerul Educaţiei şi Cercetării într-un comunicat transmis, luni, presei.
Candidaţii au acces în săli între orele 7:30 şi 8:00, pe baza unui act de identitate valabil: carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate sau, în lipsa acestora, paşaport în termen de valabilitate.
Proba începe la ora 9:00 şi durează 4 ore, cu posibilitatea de prelungire cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (de exemplu, pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere, ori atunci când proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului de către un candidat cu deficienţe către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se susţine proba).
Primele rezultate vor fi afişate pe 21 iulie, în centrele de examen şi pe pagina de internet a examenului.
Contestaţiile se depun la centrele de examen pe 21 iulie (până la ora 20:00) şi pe 22 iulie (până la ora 12:00). Ele pot fi transmise şi online, la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele şcolare prin afişare la sediile centrelor de examen în ziua probei scrise.
Rezultatele finale vor fi afişate la centrele de examen şi pe acelaşi site pe 27 iulie, urmând să fie validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie - 18 august.
„Elaborarea subiectelor pentru cele 106 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora după susţinerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe pagina web dedicată (ora 15:00) şi la avizierele centrelor de examen”, mai arată sursa citată.
Disciplinele cu cei mai mulţi candidaţi înscrişi la proba scrisă sunt: educatoare / profesor pentru învăţământ preşcolar în limba română (2.506 candidaţi), învăţător / profesor pentru învăţământ primar în limba română (1.902 candidaţi), educator-puericultor în limba română (576 de candidaţi), psihopedagogie specială (544 de candidaţi) şi educaţie fizică şi sport (506 candidaţi).
Toate sălile în care se desfăşoară proba scrisă, precum şi cele în care lucrează comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor sunt monitorizate audio-video.
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Candidaţii care promovează dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar – obiectivul principal al examenului. Prin obţinerea definitivării, cadrele didactice depăşesc etapa de debutant şi pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre organizate la nivel naţional, pe discipline. Examenul naţional de definitivare în învăţământ poate fi susţinut gratuit de cel mult trei ori.