Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a emis, duminică seara, un mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea, avertizând populaţia asupra posibilităţii căderii de obiecte din spaţiul aerian. Ministerul apărării a anunțat că a ridicat avioanele de luptă de la sol pentru a interveni. Ministerul „se coordonează cu aliații în timp real”, au transmis autoritățile.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 minute”, se arată în mesajul RO-ALERT.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea precizează că alerta a fost emisă după ce Statul Major al Forţelor Aeriene (SMFA) a detectat un grup de ţinte în apropierea spaţiului aerian românesc.
Până în acest moment, nu sunt apeluri recepţionate în dispeceratul ISU Tulcea.
„Sistemele de apărare aeriană ale Ministerului Apărării Naționale au fost trecute în stare de alertă în seara zilei de duminică, 22 martie, ca urmare a detectării unor semnale radar la est de Sulina.
Aviația de vânătoare patrulează în nordul județului Tulcea pentru monitorizarea situației.
La ora 21.10 a fost emis un mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată.
Ministerul Apărării Naționale se coordonează cu aliații în timp real”, a transmis MApN.