Antena 3 CNN Actualitate Nicuşor Dan nu poate zbura cu Spartanul în SUA. Președintele trebuie să închirieze un avion privat

Nicuşor Dan nu poate zbura cu Spartanul în SUA. Președintele trebuie să închirieze un avion privat

Radu Tudor
2 minute de citit Publicat la 10:15 17 Feb 2026 Modificat la 10:15 17 Feb 2026
cum-am-ramas-blocat-cu-nicusor-dan-pe-aeroport-in-paris-francezii-nu-am-mai-vazut-de-mult-asa-ceva-eu-niciodata-1036530
Nicuşor Dan, preşedintele României, blocat pe 7 ianuarie pe pista aeroportului din Paris. În fundal se vede aeronava Spartan. Sursa foto: Antena 3 CNN

Jurnalistul Radu Tudor semnalează, pe blogul său, că decizia lui Nicușor Dan, de a reprezenta România în calitate de observator la Consiliul Păcii, ridică mai multe probleme de securitate, logistică, protocol și reprezentare.

Avionul Spartan, cu care președintele a rămas blocat, luna trecută, la Paris din cauza vremii, nu va fi folosit în deplasarea din SUA, notează Radu Tudor, citând surse autorizate.

"Sunt cel puţin 3 motive pentru care nu poate fi folosit avionul de transport trupe Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române :

  • Avionul C27J Spartan este o aeronavă de transport tactic, echivalent mediu curier. Pentru a traversa oceanul, ai nevoie de o aeronava lung curier, cu autonomie de zbor de cel puţin 10-11 ore între Bucureşti şi Washington. În caz contrar, trebuie să modifici traseul zborului şi să faci cel puţin 2 escale de realimentare, fapt ce va duce la un zbor epuizant, de peste 20 de ore Bucureşti-Washington;
  • Este exclus ca preşedintele României să meargă în SUA cu o cursă de linie. Nu pot fi asigurate elementele minime de securitate pentru demnitar, siguranta bagajelor, siguranţa alimentară dar şi comunicaţiile criptate cu ţara pe durata zborului. În plus, sunt şi chestiuni legate de protocol şi reprezentare ce ţin de prezenţa unui şef de stat într-o deplasare externă;
  • Forţele Aeriene Române dispun de avioane de transport Hercules C-130 care pot traversa oceanul, dar ele nu au o minimă amenajare pentru o delegaţie oficială. Şi în cazul acestui tip de aeronavă, trebuie cel puţin o escală la un zbor Bucureşti-Washington.

Singura soluţie viabilă pentru o deplasare externă de acest nivel este închirierea unui avion privat de pe piaţă, prin licitaţie. Şi acolo există câteva condiţii clare legate de securitate şi pază, calificarea piloţilor, puterea motoarelor, timpul de zbor şi altele", conchide Radu Tudor.

Nicușor Dan a rămas blocat la Paris timp de o zi, după ce avionul Spartan nu a putut decola din cauza zăpezii

Președintele Nicușor Dan a rămas blocat în capitala Franței la începutul lunii trecute, după ce a participat la reuniunea Coaliției de Voință, a statelor care susțin Ucraina în războiul declanșat de Rusia.

Au fost două situații care au generat această situație: inițial, aeronava militară Spartan, folosită de Dan pentru a se deplasa la Paris, nu a mai decolat din capitala franceză pentru că ceața groasă de la București ar fi putut împiedica aterizarea avionului.

Surse Antena 3 CNN au precizat că avionul președintelui nu era echipat pentru aterizare în condiții de vizibilitate redusă.

Ulterior, a doua zi dimineață, decolarea a fost împiedicată de vremea rea, în condițiile în care autoritățile franceze au emis cod portocaliu de ninsori.

Deși avionul a fost dejivrat (curățat de gheața acumulată), pista înzăpezită de viscol nu a putut fi curățată suficient de repede.

În cele din urmă, în jurul orei 16, în data de 7 ianuarie, Nicușor Dan și delegația care l-a însoțit la Paris s-au putut îmbarca și decola spre București, unde au ajuns în jurul orei 20.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close