De la Țările de Jos până la România, durata estimată a vieții profesionale diferă foarte mult între statele Uniunii Europene. Iată cum se situează fiecare țară, potrivit Euronews.
Nu mai este un secret că numeroase țări europene majorează vârsta de pensionare, în timp ce numărul anilor pe care oamenii îi petrec pe piața muncii este, de asemenea, în creștere.
Este o problemă care a provocat proteste în mai multe țări europene în ultimii ani. În Franța, în 2023, au izbucnit manifestații și greve de amploare în întreaga țară, după ce premierul de atunci, Élisabeth Borne, a încercat să majoreze vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.
Reforma a trecut de Parlament, însă Adunarea Națională a votat ulterior, în 2025, amânarea aplicării sale până în 2028, după următoarele alegeri prezidențiale din Franța, pentru a evita o nouă cădere a guvernului.
În România, Guvernul majorează treptat vârsta de pensionare a femeilor de la 63 la 65 de ani până în 2035, astfel încât aceasta să fie egală cu cea a bărbaților, în cadrul unei reforme mai ample a sistemului de pensii. Totodată, autoritățile cresc gradual vârsta de pensionare a judecătorilor și procurorilor până la 65 de ani. În prezent, unii dintre aceștia se pot pensiona încă înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani, în funcție de vechime.
Parlamentul Danemarcei a adoptat, de asemenea, o lege prin care vârsta de pensionare va crește la 70 de ani până în 2040. Măsura urmărește să lege vârsta de pensionare de creșterea speranței de viață și va face ca Danemarca să aibă una dintre cele mai ridicate vârste de pensionare din Europa.
În paralel cu aceste măsuri, durata estimată a vieții profesionale a crescut și la nivelul întregii Uniuni Europene.
Românii lucrează cu peste 11 ani mai puțin decât olandezii
Mai exact, în 2025, un locuitor al UE în vârstă de cel puțin 15 ani se putea aștepta să petreacă, în medie, 37,5 ani pe piața muncii, potrivit Eurostat. Durata a crescut de la 37,2 ani în 2024 și de la 35,2 ani în 2016.
Indicatorul Eurostat estimează numărul de ani pe care un adolescent de 15 ani se poate aștepta să îi petreacă pe piața muncii, dacă actualele condiții rămân neschimbate. Sunt incluse atât perioadele în care persoana este angajată, cât și cele de șomaj. Indicatorul nu reprezintă vârsta de pensionare și nici numărul de ani pe care oamenii ar trebui să îi muncească.
Există însă diferențe importante între țările Uniunii Europene, datele indicând și o separare între nordul și sudul continentului.
În șapte state membre, oamenii se pot aștepta să rămână pe piața muncii timp de cel puțin 40 de ani. Este vorba despre Țările de Jos, cu 44 de ani, Suedia, cu 43,3 ani, Danemarca, cu 42,6 ani, Estonia, cu 41,5 ani, Irlanda, cu 40,7 ani, Germania, cu 40,2 ani, și Finlanda, cu 40,1 ani.
La celălalt capăt al clasamentului se află România, cu o durată medie estimată a vieții profesionale de 32,7 ani, Italia, cu 33 de ani, și Bulgaria, cu 34,6 ani.
Diferența dintre un olandez și o italiancă
Există și o diferență vizibilă între femeile și bărbații din Uniunea Europeană. Bărbații se pot aștepta să lucreze, în medie, 39,5 ani, cu aproximativ patru ani mai mult decât femeile, în cazul cărora durata estimată este de 35,4 ani.
Bărbații din Țările de Jos au cea mai lungă viață profesională, de 45,9 ani. Ei sunt urmați de cei din Suedia și Danemarca, cu câte 44,5 ani, și de cei din Irlanda, cu 43,4 ani.
Cele mai scurte durate estimate în cazul bărbaților sunt în Bulgaria, cu 35,9 ani, România, cu 36 de ani, și Croația, cu 36,3 ani, potrivit Eurostat.
În cazul femeilor, cele mai lungi vieți profesionale sunt înregistrate în Suedia, cu 42,3 ani, Țările de Jos, cu 41,9 ani, și Estonia, cu 41,8 ani.
La polul opus, cele mai scurte durate ale vieții profesionale sunt înregistrate în rândul femeilor din Italia, cu 28,4 ani, România, cu 29,1 ani, și Grecia, cu 31,8 ani.
Eurostat precizează că aceste date nu reflectă vârstele legale de pensionare, obiectivele stabilite de guverne sau o perioadă obligatorie în care oamenii trebuie să muncească. Cifrele descriu modul în care populația participă în prezent la piața muncii.
Cu toate acestea, țările europene se confruntă cu presiuni demografice importante, în special din cauza creșterii speranței de viață și a scăderii natalității.
În fața acestei realități, guvernele recurg tot mai des la măsuri nepopulare, precum creșterea vârstei de pensionare, limitarea posibilităților de pensionare anticipată și majorarea contribuțiilor la pensii, pentru a reduce presiunea asupra sistemelor sociale și de sănătate.
