Un bărbat a fost reţinut pentru ucidere din culpă, după un accident produs, vineri, într-un depozit din Arad. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au observat că suspectul, în timp ce conducea un motostivuitor în curtea interioară a depozitului, ar fi acroșat o femeie care se deplasa pe jos în aceeași zonă. Conducătorul utilajului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând o concentrație de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23 ianuarie 2026, în jurul orei 12:30, polițiștii din Arad au fost sesizați cu privire la producerea unui incident grav într-un depozit de materiale de construcții din municipiu.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 49 de ani, din Arad, în timp ce conducea un motostivuitor în curtea interioară a depozitului, ar fi acroșat o femeie care se deplasa pe jos în aceeași zonă.
În urma impactului, femeia a decedat. Conducătorul utilajului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând o concentrație de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă, urmând ca, în funcție de rezultatul investigațiilor, acestea să fie extinse și cu privire la alte fapte. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.