Antena 3 CNN Actualitate Social Pe ce cheltuie românii cei mai mulţi bani, în fiecare lună. "Avem nevoie de un venit de 10.000 de lei ca să trăim decent"

Pe ce cheltuie românii cei mai mulţi bani, în fiecare lună. "Avem nevoie de un venit de 10.000 de lei ca să trăim decent"

M.P.
2 minute de citit Publicat la 23:30 08 Dec 2025 Modificat la 23:43 08 Dec 2025
piata
Pe ce cheltuie românii cei mai mulţi bani, în fiecare lună. Sursa foto: Antena 3 CNN

Românii o duc din ce în ce mai greu şi spun că au nevoie de salarii mai mari pentru un trai decent. Oamenii afirmă că, lună de lună, cei mai mulţi bani se duc pe mâncare, facturi şi medicamente. Nici anul 2026 nu se anunţă mai bun din punct de vedere economic, pentru că, potrivit unor surse guvernamentale, salariul minim va fi îngheţat anul viitor.

Românii consideră că au nevoie de mai mulţi bani ca să trăiască decent.

"Cred că un venit decent ar fi de aproximativ 10.000 de lei pe lună, ținând cont de cheltuielile unei familii: vorbim aici de nevoie personale, de facturi, de hrană", a spus un bărbat.

"Pe mâncare cheltuiesc cei mai mulţi bani într-o lună. Şi nu-mi permit. Îmi luat 1-2 kg de carne, dar acum nu mai...", a susţinut un alt român.

"Pe facturi dau banii: la gaz, curent, telefon, televizor. Nu sunt mofturi, dar sunt necesare", a afirmat o femeie.

"Pe medicamente se duc banii, că am o vârstă, şi iau multe medicamente. Şi pe mâncare... Dar, în general, îmi rămâne un pic", a spus o altă pensionară.

Salariul minim ar urma să fie îngheţat

Executivul așteaptă adoptarea reformei administrației înainte de a face bugetul pentru 2026. Proiectul ar urma să fie adoptat cel mai devreme la finalul lunii ianuarie.

Salariul minim ar urma să fie îngheţat în 2026. Va exista o ordonanţă în acest sens, dar mai sunt şi alte decizii ce ar urma să fie luate până la momentul în care bugetul de stat pentru anul viitor ar trebui să fie gata şi să ajungă în Parlament pentru adoptare. 

Cel mai mic salariu mediu net din țară, în Vrancea

Salariul mediu net din Vrancea a fost de doar 4.000 de lei în august 2025, cel mai mic din România și cu aproape 26% sub media națională. Județul rămâne pe ultimul loc la nivelul veniturilor. Directorului Direcției Județene de Statistică, Vasile Apostu Croitoru, explică faptul că, în timp ce media națională a atins 5.387 de lei net, Vrancea continuă să rămână mult în urmă.

„Câştigul salarial mediu brut în judeţul Vrancea a fost, în luna august 2025, de 6.651 lei, iar cel net de 4.000 lei. Faţă de luna precedentă, câştigul salarial brut este cu 65 de lei mai mare, respectiv 0,1%, iar cel net cu 34 de lei mai mare, respectiv o creştere cu 0,09% faţă de luna iunie. 

La nivel naţional, câştigul salarial mediu brut realizat în luna august a fost de 9.002 lei, iar cel net de 5.387 lei. După cum se vede, Vrancea se plasează în josul clasamentului în ceea ce priveşte veniturile, salariul mediu în Vrancea în luna august 2025 fiind cu 25,8% mai mic decât cel înregistrat pe ţară”, a declarat acesta.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close